Război de agresiune

Războiul de agresiune este o crimă împotriva păcii, care constă în plănuirea, pregătirea, dezlănţuirea sau purtarea unui război, cu violarea tratatelor, a garanţiilor sau a acordurilor internaţionale. Comiterea ei atrage răspunderea internaţională. Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite şi numeroase documente internaţionale adoptate ulterior, incriminează războiul de agresiune, ca act ilegal al politicii externe a statelor, considerându-l crimă de drept internaţional împotriva păcii şi umanităţii.[1] O tentativă de interzicerea războiului de agresiune şi eliminarea lui din relaţiile internaţionale a fost Pactul Briand-Kellog, finalizat prin adoptarea la Paris, la 27 august 1928, a Tratatului general de renunţare la război ca instrument al politicii naţionale (Pactul de la Paris). Din păcate, tratatul nu specifică nici o procedură de contrângere colectivă destinată să reprime violarea sa şi interzice doar recurgerea la război, nu şi aplicarea altor forme de utilizare a forţei sau ameninţările cu forţa. [2] După al doilea război mondial, Organizaţia Naţiunilor Unite a consacrat "principiul neagresiunii" şi a stabilit că războiul de agresiune este cea mai gravă crimă internaţională, fiind calificat drept crimă împotriva păcii.[3] Într-o declaraţie difuzată la încheierea unei reuniuni a Conferinţei Episcopale din Würzburg în sudul Germaniei, în 2003, episcopii şi-au manifestat sprijinul faţă de rezolvarea paşnică a conflictului din Irak şi au declarat că o strategie de securitate care să recunoască războiul preventiv este în opoziţie cu doctrina catolică şi cu Dreptul Internaţional şi că, în esenţă, acesta reprezintă un război de agresiune.[4]