În perioada secolelor IX-X, pe teritoriul de astăzi al Clujului exista micuţa aşezare Castrum Clus, care ocupa doar aproximativ un sfert din suprafaţa cetăţii romane. Era delimitată la vest şi la nord, ca şi incinta romană Napoca, de Pârâul Ţiganilor, respectiv, Canalul Morilor, la est hotarul era aproape de linia actualului Bulevard Regele Ferdinand, iar la sud aproximativ pe linia actualei străzi Memorandumului şi a laturii nordice a Pieţei Unirii. Mult mai mică faţă de antica incintă romană, cetatea se presupune a fi fost construită cu materiale extrase din vechile clădiri şi fortificaţii romane.
Cea mai veche construcţie din Cluj-Napoca datează din jurul anului 1241 când s-a început fortificarea Clujului şi este încă funcţională. Actualul sediu al Muzeului Speologic "Emil Racoviţă", aflat pe strada Sextil Puşcariu, este adăpostit într-unul din turnurile de apărare ale vechii cetăţi medievale. De-a lungul timpului clădirea a îndeplinit şi alte funcţii, a fost depozit, locuinţă şi închsoare. Din perioada când funcţiona ca şi închisoare, s-a păstrat următoarea inscripţie în limba maghiară lăsată de unul din gardienii epocii:
"Eu, Kassai Mihaly, în 1820 am devenit paznic în această temniţă. Voi, nenorociţilor, cei care suferiţi aici aţi devenit exemplele klipsei de noroc, chiar dacă soarta voastră s-a întors din când în când spre disperare, am fost totuşi spre a vostră consolare când, în anul 1821, zidurile şi închisoarea au fost înnoite.[1]"
În perioada secolelor IX-X, pe teritoriul de astăzi al Clujului exista o micuţa aşezare, care ocupa doar aproximativ un sfert din suprafaţa oraşului roman Napoca. Descoperile arheologice pledează pentru o instalare de locuire sporadică doar pe aria de vest şi, parţial, nord, a vechii incinte. Mult mai mică faţă de antica urbe romană, ea s-a dezvoltat folosind adăpostul zidurilor construite de către romani. Cea mai veche fortificaţie de pe teritoriul actualului oraş Cluj-Napoca datează din jurul anului 1000 şi s-a amplasat la Cluj-Mănăştur, în jurul bisericii romano-catolice actuale (relicva fostei mănăstiri benedictine). Stăpânit de episcopii Transilvaniei, satul Cluj nu a reuşit să-şi dezvolte o fortificaţie independentă decât după ce a redevenit stăpânire regală, la începutul secolului al XIV-lea, în vremea domniei regelui Carol Robert. Prima incintă a fortificaţiei medievale este încă o mare necunoscută, fiind speculată pe baza unor elemente de arhitectură niciodată legate de o cercetare arheologică concludentă. Ea va fi cunoscută mai ales din documentele din a doua jumătate a secolului al XV-lea, când va fi desemnată sub numele de "Ovar" (= Cetatea Veche). Tot astfel va fi surprinsă pe primele hărţi ale secolului al XVIII-lea. Această cetate, dispărută şi degradată mereu de ediliţia modernă, este încă de recuperat. Cele mai singure componente privesc laturile de nord şi vest, respectiv tronsoane care nu s-au modificat nici mai târziu şi unde s-au şi descoperit suprapuneri concludente de ziduri romane cu altele, medievale, dar nedatate cu precizie. Actualul sediu al Muzeului Speologic "Emil Racoviţă", aflat pe strada Sextil Puşcariu, este adăpostit într-unul din turnurile de apărare ale vechii cetăţi medievale. De-a lungul timpului clădirea a îndeplinit şi alte funcţii, a fost depozit, locuinţă şi închsoare. Actualul sediu al Muzeului Speologic "Emil Racoviţă", aflat pe strada Sextil Puşcariu, este adăpostit într-unul din turnurile de apărare ale vechii cetăţi medievale. De-a lungul timpului clădirea a îndeplinit şi alte funcţii, a fost depozit, locuinţă şi închsoare.
