Panzerjäger I

Panzerjäger I (în germană, Vânătorul de tancuri I) a fost primul vânător de tancuri construit şi folosit de Germania nazistă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Era construit folosindu-se un tun anticar de fabricaţie cehă Skoda de 4.7 cm PaK(t) pe şasiul folosit de tancul uşor Panzer I Ausf. B. Scopul acestui vehicul era să contracareze tancurile grele franceze, precum Char B1, care nu puteau fi atacate cu tunul antitanc standard de 37 mm PaK, şi să extindă durata exploatării tancului deja depăşit Panzer I.[1] Peste 200 de vehicule au fost transformate între anii 1940 şi 1941. A fost folosit pe Frontul de Vest în Bătălia Franţei, în Africa de Nord şi pe Frontul de Est până când toate vehiculele au fost distruse sau capturate.Turela tancului uşor Panzer I a fost îndepărtată şi un scut de protecţie a fost fixat pentru a apăra echipajul şi muniţia. Tunul antitanc era montat pe un piedestal, fără roţi, osie şi sistemul de remorcare. Scutul de protecţie original al tunului era păstrat.[1] Vehiculul transporta 74 de proiectile antitanc şi 10 proiectile explozive.[2] Grosimea blindajului varia de la 6 mm pentru plafon şi podea, la 14.5 mm pentru scutul de protecţie şi 13 mm în rest. Producţia totală a fost de 202 unităţi. Alkett a fabricat majoritatea vehiculelor (142); Klöckner-Humboldt-Deutz a asamblat restul. Prima serie de 132 unităţi avea scutul asamblat din 5 părţi, iar a doua serie avea scutul construit din 7 părţi.[3] Numele oficial al vânătorului de tancuri era 4.7 cm PaK(t) (Sf) auf Panzerkampfwagen I ohne Turm. Această denumire se traducea prin: "tun anticar de 4.7 cm (ceh) pe un Panzer I fără turelă". Panzerjäger I erau organizate în batalioane de 9 vehicule (3 companii pentru fiecare batalion).[1]