Join US!

28 iulie 2011

Monumentul Eroilor Patriei

Monumentul Eroilor Patriei, din Bucureşti a fost inaugurat la data de 17 august 1957 în faţa clădirii Academiei Militare, în prezent Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”. Monumentul este opera comună a unui grup de sculptori români, format din colonelul Marius Butunoiu, Zoe Băicoianu, Ion Dămăceanu şi T. N. Ionescu. Pe un soclu de formă paralelipipedică, înalt de 6 m, realizat din beton armat, placat cu granit roşu se află un grup statuar turnat în bronz, cu înălţimea de 9 m, format din trei ostaşi din arme diferite: infanterie, marina, aviaţie. Infanteristul ţine o ramură de stejar, în mâna dreaptă ridicată, ca simbol al victoriei. Acesta este înconjurat de un aviator în ţinută de zbor şi un marinar în ţinută militară.[1] Pe soclu este săpată inscripţia: SLAVĂ OSTAŞILOR ROMÂNI MOŞTENITORI AI TRADIŢIILOR EROICE STRĂBUNE, LUPTĂTORI NEÎNFRICAŢI ÎMPOTRIVA FASCISMULUI, PENTRU LIBERTATEA ŞI INDEPENDENŢA PATRIEI De o parte şi de cealaltă a monumentului sa află două basoreliefuri mari, realizate din piatră albă, cu o suprafaţă de 154 m², care redau principalele momente din lupta ostaşilor români în cel de-al Doilea Război Mondial.[2] Monumentul este înscris ca monument istoric, cu codul LMI: B-III-m-A-19982.[3]