Fântâna George Grigorie Cantacuzino

Fântâna George Grigorie Cantacuzino din Parcul Carol I, din Bucureşti este un monument construit în anul 1870, într-o concepţie neoclasică, din iniţiativa şi pe cheltuiala primarului Bucureştiului Gheorghe Grigore Cantacuzino, de arhitectul Al. Freiwald şi sculptorul Karl Storck [1]. Înaintea actualei fântâni, pe dealul Filaret se afla o fântână monumentală, construită în secolul al XVIII-lea, de către mitropolitul Filaret al II-lea, cunoscută sub numele de Fântâna de pe Dealul Filaret. Era concepută ca un fel de foişor-palat. În partea de jos era casa apei, lată de câţiva metri, din care ieşeau 12 ţevi de bronz. Deasupra fiecărei ţevi era sculptată în relief câte o zodie. Deasupra era un un foişor cu coloane de piatră, iar în interiorul foişorului erau bănci de piatră. În timp, monumentul s-a deteriorat extrem de mult, astfel încât deşi între anii 1861-1870 au existat încercări de a-l salva, Consiliul Municipal a hotărât să fie dărâmat în primăvara anului 1863 şi a decis construirea unei alte fântâni pe Dealul Filaret, la fel de monumentală. Fântâna a fost construită pe blocuri masive de piatră, care imită stâncile. Ea are aspectul unui paralelipiped în două registre, cu faţada este încadrată de basoreliefuri, având stâlpi şi piloni de susţinere. Fiecare pilon este acoperit cu plăci de ceramică şi prezintă steme în relief, care ilustrează imaginile unor cavaleri medievali. În partea din faţă, fântâna are o firidă boltită care conţine, în partea de jos, un vas oval construit din piatră, din care izvorăşte apa. Deasupra fântânii stă scris: „În anul 1870 s-a clădit această fântână cu cheltuiala domnului George Grigorie Cantacuzino, primarul Capitalei, în urma votului consiliului municipal al comunei Bucureşti din şedinta de la 8 august 1869 prin care s-a decis a purta numele de "Fântâna George Grigorie Cantacuzino”. În anii de început, fântâna era faimoasă pentru puritatea apei. A fost recent restaurată şi arată din nou bine, dar apa sa nu mai este bună de băut.