Circuitul apei în natură

Circuitul apei în natură (denumit uneori şi ciclul hidrologic sau ciclul apei) este procesul de circulaţie continuă a apei în cadrul hidrosferei Pământului. Acest proces este pus în mişcare de radiaţia solară şi de gravitaţie. În cursul parcurgerii acestui circuit, apa îşi schimbă starea de agregare fiind succesiv în stare solidă, lichidă sau gazoasă. Apa se mişcă dintr-un element component al circuitului în altul, de exemplu dintr-un râu într-un ocean, prin diferite procese fizice, dintre care cele mai însemnate sunt evaporaţia, transpiraţia, infiltraţia şi scurgerea. Ştiinţele care se ocupă cu studiul mişcării apei în cadrul acestui circuit sunt hidrologia şi meteorologia. Circuitul apei în natură a fost descoperit, sau măcar intuit, foarte devreme în istoria omenirii. Chiar Biblia face referire de mai multe ori la acest circuit, în special în legătură cu potopul. Următorul citat este tradus din textul sanscrit al cărţii indiene Manusmrti, carte cu o origine de cel puţin 2500-3000 de ani: “Apa se ridică la cer sub formă de vapori; din cer coboară sub formă de ploaie, din ploaie se nasc plantele, şi din plante, animalele” (Manusmriti - Cartea III, sloka 76). Dintre diferitele teorii asupra circuitului apei şi a mecanismului care îl determină sunt demne de menţionat: Această teorie descrie circuitul apei după conceptele acceptate de ştiinţa contemporană. Se pare că acestă teorie a fost enunţată de filozoful grec Xenofan din Colofon. Studiind diferite fosile, Xenofan a dedus că într-un trecut îndepărtat, apele au acoperit în întregime uscatul, ipoteză care ulterior a fost numită Neptunism. Astfel el a conceput şi teoria unui ciclu al solului, în cursul căruia pământul ar fi erodat şi antrenat spre oceane, pentru ca după dispariţia completă a uscatului, el să se regenereze. Cu privire la ciclul apei, el a constatat că mările constituie originea norilor, din care se produce apa de ploaie care în cele din urmă ajunge tot în oceane. Din moment ce apa era la originea întregului proces, el a emis ipoteza că soarele şi stelele ar fi fost generate tot de aceşti nori. În sfârşit, după el, curcubeele nu ar fi altceva decât un tip special de nor. Deşi ciclul solului nu a fost confirmat ulterior şi teoriile sale asupra norilor sunt inexacte, descrierea ciclului apei este în general corectă şi rolul esenţial pe care îl au oceanele a fost corect intuit. [1]