Sf. Solomon

Solomon (Evreiască: שְׁלֹמֹה, Standard: Šəlomo ori Šlomo, Tiberiană: Šəlōmōh; Arabă: سليمان, Sulayman) a fost fiu al lui David şi al Batşebei, aşa-zis[1] rege al Israelului timp de 40 de ani (971-931), a avut o domnie faimoasă, prosperă şi tihnită (unii afirmă că dimensiunile regatului său au fost mai reduse şi că nu a fost un rege, ci un mic lider tribal[1]); constructorul Templului din Ierusalim; a rămas proverbială înţelepciunea sa.[2] Pentru creştinătate este cel care, cerând de la Dumnezeu înţelepciune pentru a-şi conduce poporul, primeşte „o minte înţeleaptă şi pricepută” cum n-a avut nimeni înainte de el, şi cum nu va avea nimeni după el [3][2], cunoştinţe multe ca nisipul mării în domeniile zoologiei şi botanicii[4][5] şi care, pe deasupra, mai primeşte bogaţii şi slavă, aşa încât în timpul vieţii lui nu va mai fi niciun împărat ca el.[6][5]Isus face referire la înţelepciunea[7] şi slava [8] lui Solomon. Acesta a scris trei mii de pilde[9], din care o parte (cca 800[10])alcătuiesc cartea biblică „Proverbele lui Solomon” (în care Solomon este principalul autor[11], cu cca 90% din întreaga carte), o mie cinci cântări[9] (Biblia are doi psalmi care-i poartă numele, psalmul 72 şi 127). Cu toate acestea, Solomon, ,,târât de iubire’’, se ,,alipeşte’’ de unele din cele şapte neamuri mai mari la număr şi mai puternice decât cel israelit ,, neamuri interzise de Dumnezeu împăraţilor Israelului (hitiţi, ghirgasiţi, amoriţi, canaaniţi, fereviţi, heviţi, iebusiţi-[12]), iubind femei străine moabite, amonite, edomite, sidoniene şi hetite (afară de fata lui Faraon-probabil Siamon, dinastia a XXI-a-[13]). El are şapte sute de neveste şi trei sute de amante.[14][9][5][2] El va fi pedepsit cu „ruperea împărăţiei” de la el din mâna fiului său, Roboam, şi oferirea a 10 seminţii slujitorului său, Ieroboam, cu lăsarea unei seminţii fiului său.[15] Spre sfârşitul domniei Solomon va avea doi vrăjmaşi, Hadad, împăratul Edomului şi Rezon, împăratul Siriei.