Nasul (lat.nasus) în anatomie înseamnă un organ al vertebratelor care este compus din orificiul nărilor şi cavitatea nazală. La om ca şi la celelalte mamifere, nasul este situat în centrul feţei sau în vârful botului, după cavitatea nazală urmând faringele unde se întâlneşte calea respiratorie cu calea digestivă. Funcţia nasului
Funcţia respiratorie, prin nas se inspiră şi expiră aerul necesar respiraţiei, nasul având şi un rol de filtrare a impurităţilor din curentul de aer inspirat prin perişorii şi mucoasa nazală umedă. La om prin inspiraţie sunt folosite nările alternativ (la un interval de 20 -30 de minute), astfel există posibilitatea de regenerare a mucoasei nazale. Funcţia mirosului este îndeplinit de Regio olfactoria din nas.Fosele comunica cu exteriorul prin nari si cu faringele pri coane.Este captusit cu cu mucoasa nazala prevazuta cu perisori si glande ce secreta mucus.
CALEA DE CONDUCERE A ANALIZATORULUI OLFACTIV:
protoneuronul caii olfactive este reprezentat de celulele bipolare din mucoasa olfactiva. Acestea, au o dendrita scurta si groasa prevazuta la capat cu mici vezicule constituind butonul olfactiv care contin cili. Axonii celulelor (neuronilor) bipolare strabat lama ciuruita a osului etmoid si patrund in craniu, cu traseu pana la bulbul olfactiv. Aici face sinapsa cu cel de-al II-lea neuron al caii olfactive si anume neuronii mitrali. Axonii neuronilor mitrali ajung in paleocortex (pe fata mediala a lobului temporal-aria olfactiva girul hipocampic si nucleul amigdalian) unde este perceput mirosul.
