Facerea lumii

La început, în prima zi, Dumnezeu a făcut cerul şi pământul, apoi a zis “Să fie lumină” şi a fost lumină, iar dumnezeu a numit lumina – ziuă, iar întunericul – noapte.A doua zi El a făcut tăria pe care a numit-o cer. În ziua a treia a adunat apele în mări şi s-a ales uscatul, pe care l-a numit pământ, iar pământul a dat iarbă şi pomi roditori, care au început să se înmulţească prin seminţele lor. În ziua a patra, Dumnezeu a făcut şi a aşezat pe tăria cerului luminătorii – pe cel mai mare (Soarele) ca să lumineze ziua, pe cel mai mic (Luna) ca sa lumineze noaptea, – şi stelele. În ziua a cincea a facut animalele din ape şi păsările, iar în ziua a şasea – animalele de pe uscat, apoi a facut omul, după chipul Său, bărbatul şi femeia şi le-a spus : “Creşteţi şi vă înmulţiţi”. În ziua a şaptea, Dumnezeu s-a odihnit , a sfinţit-o şi a lăsat-o şi oamenilor să se odihnească. Astfel a făcut El lumea, dar înainte de a face lumea văzută, o făcuse pe cea nevăzută, lumea duhurilor. La început, toate duhurile erau bune şi se numeau îngeri. Pe urmă, unele au păcătuit şi au fost aruncate în iad. Aceste duhuri rele s-au numit diavoli.Dumnezeu l-a făcut pe om din lut, asupra căruia a suflat şi l-a însufleţit. L-a numit Adam, apoi l-a pus în grădina Eden. A facut să răsară pomi cu roade dulci şi frumoase. În mijlocul grădinii era pomul vieţii, al cunoaşterii binelui şi a răului, dar i-a spus lui Adam să nu guste din fructele acestuia. Dumnezeu a facut apoi, dintr-o coastă a lui Adam, pe prima femeie, ca să nu fie Adam singur. Acesta i-a pus femeii sale numele Eva. Şarpele i-a spus Evei că Dumnezeu nu le-a dat voie să guste din fructele pomului vieţii pentru că nu voia ca ei să fie ca El, să cunoască binele şi răul. Atunci Eva, dornică să ştie şi ea tot, a mâncat din fructul oprit şi i-a dat şi lui Adam să mănânce şi el. Dintr-o dată s-au uitat în jur, apoi s-au privit unul pe altul, şi-au dat seama că sunt goi şi s-au ruşinat. Când i-a strigat Dumnezeu, s-au ascuns după tufe, să nu le vadă goliciunea şi El şi-a dat seama ca au mâncat din fructul oprit. I-a pedepsit pe amândoi, pe femeie să nască în chinuri, iar pe bărbat să munceasca din greu pentru hrana zilnică, apoi i-a izgonit din Rai pe pământ. Adam şi Eva au avut întâi doi fii: pe Cain şi pe Abel. Cain cultiva plante, iar Abel creştea oi. Invidios pe Abel, Cain îl ucise pe Abel, într-o zi când erau la câmp amândoi. Atunci Dumnezeu l-a pedepsit pe Cain să nu mai lucreze pământul, să colinde pământul fără a-şi găsi un rost şi i-a făcut un semn, ca să nu îl omoare nimeni, să îl lase să îşi împlinească pedeapsa. Adam şi Eva au mai avut apoi mulţi fii şi fiice şi aceştia au avut mulţi urmaşi şi au populat pământul. Oamenii de la început, patriarhii, au avut vieţi foarte lungi, Matusalem a trăit 969 de ani, Noe – 950, Adam- 930… Dar Dumnezeu a văzut că oamenii se fac tot mai răi şi i-a părut rău că l-a făcut pe om pe pământ. A hotărât să-i facă să dispară pe toţi oamenii şi toate animalele, numai pe Noe să îl lase în viaţă, căci era un om drept şi curat la suflet. I-a spus acestuia cum să-şi facă o arcă, o corabie, şi să îşi ia familia pe corabie, precum şi câte o pereche din toate animalele, un bărbătuş şi o femeiuşcă, şi hrană pentru toţi aceştia. Şi după ce toate acestea au şi fost făcute, Dumnezeu a pornit potopul, au năvălit apele şi din cer şi din pământ şi au înecat toate fiinţele vii, în afară de cele de pe arca lui Noe. După multe zile şi săptămâni şi luni, apele potopului au scăzut şi corabia lui Noe s-a oprit pe muntele Ararat. Dumnezeu i-a spus să iasă cu toţii din corabie şi să lase animalele să se înmulţească şi să se împrăştie pe tot pământul. A încheiat un legămînt cu Noe, că nu va mai fi potop care să pustiască aşa pământul, iar ca semn al legământului a fost hotărât curcubeul. După potop, oamenii s-au apucat să zidească o cetate şi un turn înalt. Până atunci oamenii de pe tot pământul vorbiseră o singură limbă. Când a văzut Dumnezeu ce s-au apucat ei să facă, a hotărât ca ei să vorbească mai multe limbi, să nu se mai înţeleagă, iar cetatea s-a numit Babilon (amestecare). Dumnezeu l-a ales pe Avram şi poporul lui, poporul israelit, să păstreze nădejdea în venirea celui care să răscumpere păcatele oamenilor. Timpul patriarhilor – BIBLIA (2), Vechiul Testament Avram şi Sarai, femeia lui, împreuna cu un nepot, pe nume Lot, au plecat în ţara Canaanului, la porunca lui Dumnezeu. Acolo, păşunile nu ajungeau să hrănească şi turmele lui Avram şi turmele lui Lot. De aceea, Lot s-a stabilit la Sodoma, iar Avram în Hebron. După un timp, Sodoma a fost atacată de duşmani, iar Lot a fost luat în robie, împreună cu mulţi alţi oameni. Avram s-a dus cu oamenii lui şi i-a eliberat pe toţi, dar, când regele Melchisedec a vrut să-l răsplătească, el nu a vrut să primească, jurându-se pe Dumnezeu că nu îi trebuie nici o răsplată. Atunci, Melchisedec, care era preot al lui Dumnezeu, l-a binecuvântat pe Avram şi l-a făcut preot. Ca răsplată pentru credinţa lui, Dumnezeu i-a spus în vis că va avea mulţi fii, va fi tatăl a mulţime de popoare, iar de acum înainte el se va numi Avraam, soţia lui se va numi Sarra, iar primul său fiu se va numi Isaac. După un timp, Dumnezeu a pogorât pe pământ şi în drumul lui s-a oprit şi la Avraam, care l-a primit în ospeţie cum putea el mai bine. Când a aflat că Domnul venise ca să-i pedepsească pe oamenii din cetăţile Sodoma şi Gomora, pentru păcatele lor cele grele, Avraam s-a rugat de iertare pentru ei, dar păcatele acelora erau de neiertat. In Sodoma, cei doi îngeri trimişi de Dumnezeu i-au spus lui Lot să îşi ia femeia şi pe cele două fete şi să plece cât mai repede, fără a privi înapoi, orice s-ar întâmpla. După ce au plecat din oraş, Dumnezeu a slobozit peste Sodoma şi Gomora o ploaie de pucioasă şi de foc şi au pierit şi oamenii şi animalele şi plantele, iar din cetate a rămas numai fum şi cenuşă. Femeia lui Lot, curioasă, a întors capul, s-a uitat înapoi şi s-a transformat într-un stâlp de sare. După un an, Sarra i-a nascut un fiu lui Avraam, pe care l-au numit Isaac, cum spusese Dumnezeu. Când Isaac avea câţiva ani, Domnul a vrut să încerce credinţa lui Avraam şi i-a cerut să îl jertfească pe fiul său. Avraam s-a pregătit să îşi jertfească fiul lui Dumnezeu, dar, când a luat cuţitul să îl înjunghie, îngerul Domnului i-a strigat să se oprească, să nu îl jertfească şi Dumnezeu l-a binecuvântat şi i-a promis că, deoarece nu a stat pe gânduri şi era gata să-şi jertfească singurul său fiu, El va face ca neamul să i se înmulţească şi că prin neamul său vor fi binecuvântate toate popoarele pământului. Muntele pe care a vrut Avraam să facă jertfa se numea muntele Moria. Pe acest munte s-a zidit Ierusalimul şi s-a înălţat templul. Când i-a venit vremea, Isaac s-a însurat cu Rebecca. Ei au avut doi fii. Primul a fost Isav, care avea tot trupul acoperit cu păr, iar al doilea se numea Iacov. Isaac îl iubea mai mult pe Isav, iar Rebecca îl iubea mai mult pe Iacov. Întâiul născut, pe vremea aceea, moştenea toată averea după moartea tatălui, iar ceilalţi urmaşi rămâneau să trăiască din mila lui. Într-o zi, Isav a venit mort de foame de la câmp, iar Iacov făcuse o mâncare bună de linte. Isav a cerut şi el, dar Iacov a spus că îi dă numai dacă îi trece lui dreptul de întâi-născut. Isav nu a pus preţ pe acest drept şi i l-a cedat lui Iacov pentru un blid de linte. Când Isaac se afla pe patul de moarte, bătrân şi aproape fără vedere, a vrut să-şi binecuvânteze întâiul-născut. Isav era însă la vânătoare, iar Rebeca a vrut să se bucure de binecuvântare preferatul ei, Iacov. L-a îmbrăcat pe acesta cu hainele fratelui său şi i-a înfăşurat mâinile şi gâtul cu piei de ied, ca să pară acoperit cu păr cum era fratele său. A intrat la tatăl său şi l-a înşelat în felul acesta, primind binecuvântarea lui. Degeaba sosi Isav cu vânatul şi făcu bucate din el. Când să-i dea tatălui său să mănânce, află că îi dăduse binecuvântarea fratelui său şi îl făcuse stăpân peste el. De teama mâniei fratelui său şi dorind să îşi ia nevastă de departe, Iacov plecă în Mesopotamia. Pe drum, într-o noapte, visă o scară care urca până la cer, pe care îngerii Domnului urcau şi coborau. Iacov făgădui că, dacă Domnul îl va ajuta, el va fi Dumnezeul lui şi îi va plăti a zecea parte din câte va câştiga. se duse mai departe şi ajunse la fratele mamei sale, Laban. acolo se însură, avu mulţi copii şi strânse o avere însemnată: multe oi, capre, asini, cămile precum şi numeroşi slujitori şi slujitoare. După douăzeci de ani Iacov porni înapoi spre casă, cu familia şi averea sa. Într-o noapte, se înfruntă, fără să ştie, chiar cu Dumnezeu, care îl răni la un picior, dar l-a binecuvântat şi i-a schimbat numele în Israel. Ajungând acasă s-a împăcat cu fratele său, Isav, care îşi făcuse şi el o avere frumoasă şi nu mai depindea de el. Cel mai mic fiu al lui Israel se numea Iosif. Pe el îl iubea cel mai mult dintre copii, şi asta a făcut ca fraţii ceilalţi să prindă ură pe el. L-au urât şi mai tare când le-a spus că a visat ceva din care reieşea că urma să fie mai mare peste ei, chiar domnitor. Pe când erau cu toţii la turmele tatălui lor, iar singurul frate care îl iubea, Ruben, nu se afla acolo, fraţii ceilalţi l-au vândut unor neguţători ismaeliţi, a căror caravană se îndrepta spre Egipt. În Egipt, neguţătorii l-au vândut pe Iosif lui Putifar, comandantul gărzii faraonului. Acolo el s-a dovedit harnic şi priceput şi a devenit omul de încredere al stăpânului. Femeia acestuia, însă, a dorit să păcătuiască cu el şi fiindcă acesta nu s-a învoit, a început să strige, să o audă slugile şi soţul, că slujitorul evreu a vrut să-şi bată joc de ea. Atunci, Putifar l-a băgat în temniţă pe Iosif. Acesta avea de la Dumnezeu darul de a tălmăci visele. Odată, faraonul a avut nişte vise neînţelese de nimeni, a visat şapte vaci grase, apoi şapte vaci slabe. Aflând de darul lui Iosif, l-a chemat şi acesta i-a spus că urmează şapte ani de belşug, apoi şapte ani de foamete şi i-a spus şi ce are de făcut: să strângă în cei şapte ani buni provizii pentru ceilalţi şapte ani, ca să nu piară poporul de foame. Mulţumit, faraonul l-a pus chiar pe Iosif să se ocupe de asta, numindu-l al doilea om pe pământul Egiptului, după el. În anii cei răi foametea s-a întins şi în ţările din jurul Egiptului, ajungând şi pe meleagurile unde se născuse Iosif. Tatăl său îi trimise pe fraţi să cumpere hrană din Egipt şi, într-un sfârşit, Iosif se reîntâlni şi se împăcă cu fraţii săi, îi trimise la tatăl lor, să aducă în Egipt şi restul familiei şi să îi aşeze acolo, să trăiască în pace şi belşug. Un alt patriarh a fost Iov. acesta era un om foarte drept, avea o familie numeroasă şi o avere mare. Dumnezeu a hotărât să îl supună la încercări şi întâi l-a făcut să-şi piardă toată averea într-o singură zi, dar Iov nu păcătui şi nu scoase nici un cuvânt de hulă împotriva lui Dumnezeu. Apoi Dumnezeu îi dădu o boală grea, lepra, care l-a acoperit din cap până în picioare, dar nici atunci nu îl blestemă pe Domnul. Dumnezeu văzu aceasta şi , mulţumit, îi luă boala cu mâna şi îi dădu bogăţii mai mari decât cele pe care le pierduse.
Imagine
In imagine veti vedea imbarcarea animalelor pe arca lui Noe.