Caracteristici generale
Şerpii, cunoscuţi şi sub numele de ofidieni, sunt reptile cu solzi a căror principală caracteristică este mobilitatea unică a oaselor faciale, forma lungă a corpului şi lipsa membrelor. Capul, trunchiul şi coada sunt acoperite de solzi duri. Partea caracteristică a scheletului unui şarpe este craniul: articulaţiile maxilarelor au un ligament extrem de elastic, ceea ce le conferă o mobilitate extraordinară. Astfel se explică de ce şarpele îşi poate mişca gura în toate direcţiile şi o poate deschide extrem de larg, reuşind să înghită o pradă mult mai mare decât propriul său cap. Dinţii îl ajută să muşte şi să fixeze prada, dar nu pot mesteca, prin urmare şarpele trebuie să îşi înghită prada întreagă. Şerpii urcă şi coboară printre crengi, se caţără, înoată şi se scufundă cu o agilitate extraordinară, tocmai datorită excepţionalei mobilităţi a coastelor şi vertebrelor. Serpii au aspecte foarte diferite şi s-au adaptat astfel încât trăiesc în aproape orice nişă ecologică, excepţie făcând doar regiunile polare. Majoritatea celor aproximativ 3 000 de specii de şerpi sunt neveninoase şi îşi folosesc colţii îndreptaţi către înapoi pentru a apuca şi fixa prada. . Deşi mici la număr, şerpii veninoşi sunt şi ei răspândiţi în întreaga lume, cu precădere în regiunile tropicale, şi sunt echipaţi cu colţi special adaptaţi, pe care îi folosesc pentru a injecta veninul în pradă.
Răspândirea
Şerpii se găsesc în absolut orice tip de mediu, de la cele mai uscate şi mai aride deşerturi până la cele mai umede păduri tropicale. Sunt în special răspândite în regiunile tropicale şi subtropicale din Africa, Asia, Australia şi cele două Americi, pentru că aici temperaturile sunt mai ridicate şi există o mare diversitate de specii cu care se pot hrăni. Multe specii de şerpi trăiesc in arbori, dar altele preferă să trăiască pe sol, în mlaştini sau în câmp deschis. Există şerpi marini care îşi petrec aproape toată viaţa în largul oceanului. Cum reptilele au nevoie de căldura mediului, aria de răspândire a acestora este limitată de temperatură şi ele sunt din ce în ce mai puţin răspândite pe măsură ce ne apropiem de poli. Chiar şi în zonele cu ierni grele şi perioade îndelungate de frig, există însă multe specii de reptile, care rezistă datorită capacităţii de hibernare. Spre deosebire de multe alte animale terestre, care produc căldura vitală a corpului din energia pe care şi-o iau din alimente, reptilele nu îşi pot genera propria căldură corporală. Ele sunt animale care se bazează pe căldura mediului înconjurător pentru a-şi menţine temperatura corpului la parametri constanţi. Multe specii îşi petrec intervale lungi de timp făcând băi de soare, adesea aplatizându-şi corpul, pentru a putea creşte suprafaţa care este încălzită de soare. Ca urmare, reptilele îşi pot menţine metabolismul la un nivel mult mai scăzut.
