Join US!

27 ianuarie 2012

Menumorut

Menumorut (în original Menumorout, în maghiară Ménmarót având, probabil, o pronunție asemănătoare cu a toponimicului Marótlaka azi Morlaca) a fost menționat în cronica notarului Anonymus al regelui ungur Béla al III-lea ca fiind duce al țării dintre Tisa, Mureș, și Munții Apuseni, locuit de "cozari" (probabil o ramură a hazarilor), având ca reședință cetatea Biharea, pe timpul venirii ungurilor (896). În lupta cu ungurii, Menumorut pierde partea de vest a ducatului său până la Criș, păstrând numai partea dintre Criș și Mureș, cu cetatea Biharea, și devenind vasalul ungurilor. Pe vremea regelui Ștefan I al Ungariei, această parte meridională a ducatului bihorean a fost unită cu ducatul bănățean de sub Ahtum, care stăpânea țara dintre Dunăre, Tisa, Criș și munți. Când a fost învins de regele Ștefan, ducatul lui Ahtum a fost alipit teritoriilor ungurești (după 1003). Menumorut pare să fi fost nepotul lui Morout/Morut, probabil și el duce bihorean. Însă existența lui Morut este disputată, și unul și altul fiind probabil același. Cronicarul maghiar Anonymus afirma că Menumorout avea mai multe amicas (consoarte, concubine) ceea ce a dat frâu liber speculațiilor că ar fi fost de religie musulmană. Potrivit însă aceluiași cronicar, Menumorout li se adreseaza solilor căpetăniei maghiare regale Arpad, zicandu-le sa-i transmita acestuia că el, Menumorout, ascultă de superiorii lui bizantino-bulgari care erau de religie creștin ortodoxă. Terram uero que est inter thisciam et siluam igfon, que iacet ad erdeuelu, a fluuio morus usque ad fluuium zomus, preoccupauisset sibi dux morout, cuius nepos dictus est ab hungaris menumorout, eo quod plures habebat amicas, et terram illam habitarent gentes cozar qui dicuntur. Terram vero que est inter Thisciam et silvam Igfon, que iacet ad Erdeuelu, a fluvio Morus usque ad fluvium Zomus, preoccupavisset sibi dux Morout, cuius nepos dictus est ab Hungaris Menumorout, eo quod plures habebat amicas, et terram illam habitarent gentes Cozar qui dicuntur. Tara care se afla intre Tisa si padurea Igfon, ce "zace" de la Ardeal la "fluviul" Mures p^na la "fluviul" Somes, fusese ocupat de insusi ducele Morout, al carui nepot era zis de catre unguri Menumorout si care avea mai multe "amice" si in tara caruia locuiau oamenii carora le zice Cozar. (traducere neidiomatica, legata de original) Din capitolul XI "De ciuitatibus lodomer et Galicia" (De civitatibus Lodomer et Galicia)