Din ce motiv este posibil să nu îţi placă şcoala?

Deşi n-ai crede, să ştii că apatia pentru şcoală nu este normală. Este normal să îţi placă să înveţi, să aprofundezi, să detaliezi anumite (nu toate) subiecte / materii, să priveşti cu deplină curiozitate, să adânceşti unele probleme. Scopul educaţiei este să dezvolte minţi critice pentru a forma adulţi capabili să creeze, să inventeze şi să facă descoperiri utile societăţii în viitor. Incongruenţa dintre ceea ce ar trebui să simţi faţă de şcoală şi ceea ce simţi de fapt se naşte în principal din devierea scopului educaţiei de la obiectivul ambiţios de mai sus. Atâta timp cât sistemul de învăţământ va recurge la coerciţie, la constrângere, la metode formale de învăţare şi de stimulare a elevului, la materii bazate pe memorare (fără a stimula gândirea critică), şansele ca tu, liceanul, să începi a simţi interes pregnant faţă de anumite domenii de învăţământ sunt mult diminuate. Discuţia legată de modul în care sistemul ar trebui să te atragă de partea lui şi să îţi suscite atenţia şi curiozitatea ne poate lua luni de zile. Şi tot nu am ajunge la un rezultat. Deocamdată iată câţiva factori care ar putea să reprezinte o cauză a dezinteresului tău pentru şcoală: Familia – uneori aceasta descurajează interesul tânărului pentru şcoală, pentru citit, pentru anumite domenii care par a atrage atenţia adolescentului. De câte ori l-ai văzut pe tatăl tău citind? De câte ori ai dezbătut împreună cu familia o anumită problemă din programa şcolară, fiind şi încurajat totodată să îţi foloseşti propria gândire fără a lua ca atare ceea ce ţi s-a predat de către profesori? Nu este o regulă. De multe ori familia susţine interesul tânărului pentru şcoală. Dar sunt situaţii în care chiar aceasta, chiar membrii cuibuşorului tău de acasă te îndepărtează de ceea ce ar trebui să reprezinte principala ta preocupare în anii pe care îi traversezi. Este vorba de modele: de entuziasmul pe care îl vezi la părinţii tăi când îţi vorbesc despre şcoală, de pasiunea cu care aceştia aleg să îţi insufle interesul pentru materii din programa şcolară. Dacă părinţii tăi se duc scârbiţi la serviciu, dar pe de altă parte te presează să înveţi, efectul nu e cel dorit, pentru că tu vei asimila procesul învăţării cu imaginea lor de oameni dezgustaţi de viaţa lor profesională. În ce scop ai învăţa? Ca să ajungi ca ei? Chinuiţi, stresaţi, privind munca precum o corvoadă? Unde e exemplul pe care ţi-l oferă? Unde e pasiunea, ardoarea, avântul, elanul pentru meseria pe care o practică (şi pentru care au petrecut atâţia ani pe băncile şcolii)? Calitatea slabă a învăţământului: profesori lipsiţi de entuziasm, de dinamism şi creativitate – citeşti pasiune în ochii profesorului care tocmai îţi povesteşte despre democraţie şi totalitarism? Percepi dinamism în vocea profesorului care îţi dictează traseul Dunării prin Europa? Profesorul de limba română te provoacă să îţi afirmi punctul de vedere cu privire la poeziile lui Bacovia? Vestitele comentarii ale unor critici literari îţi sunt impuse? Ai voie să nu fii de acord cu ele? Ai voie să ai altă opinie, argumentată cu cuvintele tale, dar într-un mod responsabil? Ţi se cultivă o atitudine pozitivă faţă de comunicare şi încredere în propriile abilităţi de transmitere a unui mesaj? Sau ţi se spune: „Cum îndrăzneşti să îl contrazici pe Călinescu?” Părerea mea e că rolul şcolii ar trebui să fie stimularea gândirii autonome, reflexive şi critice. Orice deviere de la acest scop are ca efect îndepărtarea copilului de esenţa învăţării şi forţarea acestuia să înghită ceea ce i se oferă din plin, fără a-şi folosi propriul raţionament. Eu într-un astfel de sistem de învăţământ (bazat pe formalism, memorare, supunere etc.) am crescut şi sper că acum lucrurile s-au mai schimbat. Nu ştiu. Aş fi curioasă să aflu. Tulburări la învăţătură şi / sau deficit intelectual – eventuale probleme diagnosticate medical care te împiedică să îţi foloseşti mintea pentru a învăţa (deşi ai vrea să înveţi). Lipsa sprijinului părintesc – unii tineri au încă nevoie de ajutorul părinţilor pentru a duce la capăt o acţiune de învăţare, au nevoie uneori de ghidare, de trasare a liniilor directoare, de o organizare mai bună a învăţării, de elaborarea unor scheme de studiu, de împărtăşire de către părinţii lor a unor metode de memorare eficiente etc. Iar de multe ori, părinţii, din pricina stresului cotidian şi a nenumăratelor sarcini pe care le au de îndeplinit, nu au vremea necesară pentru a te ghida şi a te îndruma cum se cuvine. Influenţa unui grup de prieteni care nu pune preţ pe succesul şcolar – grupul tău nu dă doi bani pe şcoală, iar tu, pentru a nu pierde apartenenţa la acesta, începi să fii din ce în ce mai puţin interesat de studiu. Sfatul meu ar fi să priveşti un pic mai departe de grup: să priveşti dincolo de ceea ce este azi şi ceea ce va fi mâine. Gândeşte-te la ce va fi peste un an, la ce va fi peste doi sau poate mai încolo. Fii realist! Oricât de bine v-aţi înţelege acum, la un moment dat grupul se va destrăma (toate grupurile se destramă, dacă nu total, măcar în parte), fiecare se va împrăştia acolo unde îi va duce viaţa, iar tu cu ce vei rămâne? Cu liceul neterminat şi fără acea gaşcă minunată cu care te întâlneai în fiecare seară. Părinţii nu te vor putea susţine până când vei împlini 40 de ani, aşa că viitorul tău depinde doar de tine, de efortul pe care consideri necesar să îl dozezi pentru studiu, de abilităţile pe care ţi le dezvolţi pe parcursul liceului şi de ambiţia de care vei da dovadă. Forţa grupului nu se va menţine la fel de puternică pentru totdeauna, chiar dacă nu îţi place ceea ce auzi. Aşa că nu îţi lăsa viaţa în mâinile unor oameni care nu îţi pot garanta că vor fi lângă tine până la sfârşitul zilelor tale. Interes predominant pentru celălalt sex – Vei avea toată viaţa la dispoziţie să cunoşti şi să interacţionezi cu persoane de sex opus. Nu te grăbi de pe acum să îţi pierzi tot timpul pentru asta. Dozează-ţi energia şi pentru studiu. Poate acum nu se vede, dar succesul la reprezentanţii sexului opus va fi semnificativ mai mare dacă ai studii, dacă ai o meserie pe care o practici cu pasiune, dacă îţi desăvârşeşti educaţia şi continui să înveţi pe tot parcursul vieţii tale. Cine crezi că s-ar însura / mărita cu o persoană fără educaţie? O fată / un băiat de calitate? N-ai să vezi! Aşa că, din nou, priveşte puţin mai departe decât ziua de azi, deşi tentaţia de a chiuli pentru a petrece ziua în parc cu iubita este mare. Gândeşte-te cum va fi peste 4-5 ani şi ce valoare adăugată îţi va aduce comportamentul tău prezent. Lipsa unor planuri coerente pentru viitor – e plăcut să trăieşti în prezent, însă e şi mai plăcut să visezi, nu-i aşa? De ce nu ţi-ai transforma visele în realitate? Te visezi un mare bancher practicând o meserie bănoasă? Este foarte bine, dar nu lăsa asta la stadiul de vis. Ia un pix şi o foaie şi gândeşte-te ce anume implică îndeplinirea visului. Implică cumva o facultate cu profil economic? Da. Implică. Dar ca să ajungi să studiezi la facultatea respectivă, de ce anume mai ai nevoie? Să iei bacul, să înveţi la economie, să mănânci matematică pe pâine, să exersezi în plus la aceste materii, să aprofundezi puţin domeniul chiar şi dincolo de programa şcolară. Iată câţiva paşi pentru atingerea visului. Pune-i în aplicare şi peste un număr nu foarte mare de ani este posibil ca planul tău de viitor să nu mai fie doar un ideal, ci chiar realitatea pe care o trăieşti. Stres familial excesiv: sărăcie, şomaj, divorţ al părinţilor, decese în familie etc. – acest gen de cauză al lipsei de interes pentru şcoală nu este atât de condamnabilă. Tot ceea ce am enumerat mai sus sunt traume din viaţa ta peste care nici măcar unui adult nu îi este uşor să treacă. Pentru a face faţă mai uşor, înconjoară-te de prieteni, vorbeşte cu ei despre suferinţele tale, cere ajutorul părinţilor şi / sau consilierului din şcoala unde înveţi. Orice vorbă bună reprezintă un suport pentru sufletul tău chinuit şi poate face minuni. Schimbări frecvente în viaţa adolescentului – de exemplu schimbarea şcolii. Schimbarea nu este uşor de integrat şi implică multe transformări ale vieţii tale: alţi profesori, alţi colegi, lipsa prietenilor, eforturi pentru a intra într-o nouă gaşcă ş.a.m.d. E dificil să faci toate astea şi în plus să şi înveţi. Dar gândeşte-te cât de mult vor conta peste un număr de ani schimbările pe care eşti obligat să le suporţi. Când vei avea 25 de ani ele vor părea lipsite de importanţă. Merită să pierzi trenul şcolii din acest motiv? Ştiu că eforturile de a face faţă atâtor transformări este enorm, dar gestionează-l cu atenţie în aşa fel încât să îţi rămână energie şi pentru studiu. Nici eu nu m-am omorât după şcoală (deşi am avut rezultate bune), însă am ales să aprofundez acele arii care mă atrăgeau, chiar dacă asta a fost în detrimentul domeniilor pentru care nu manifestam un interes pregnant. Decât mediocru la toate materiile, mai bine bun (spre foarte bun) la acele materii pe care eşti tentat să le dezvolţi şi aplici în viitoarea ta viaţă profesională.