Traditiile colacului

In tradiţia populară, nici un eveniment important din viaţa omului nu poate fi disociat de colaci, nişte pîini albe în formă de inel, împletite din două sau mai multe suluri de aluat. Potrivit tradiţiei, colacul este şi un dar domnesc, are dimensiuni pe măsura celui care îl oferă sau primeşte şi este prezent în viaţa românului încă de la naştere. La botezul unui copil, părinţii duc colaci naşului. Majoritatea etapelor nunţii sînt însoţite de prezenţa unui colac. Miresei i se rupe un colac deasupra capului cînd pleacă la biserică, apoi tinerii însurăţei duc naşilor colaci, pentru sporul casei. Dacă mireasa este dusă la nuntă cu car cu boi, animalele de la căruţă sînt împodobite cu colaci. Şi în ritualurile de înmormîntare apar colacii şi sînt împletiţi sub mai multe forme. Ei sînt fie rotuzi, fie sub formă de cruce ori de scară (pe care, spune tradiţia, sufletul celui dispărut va urca către cer). Cuvîntul de colaci a ajuns, în timp, să fie sinonim cu ploconul. Locuitorii satelor aveau obiceiul de a merge la stăpînii moşiilor cu colaci la zile mari, însă împletitura era înlocuită de găini, faguri de miere, poame şi miei. Colacii sînt nelipsiţi la fiecare sărbătoare şi sînt vedete la Crăciun şi Anul Nou. Femeile satelor încă mai împletesc cununi din aluat pentru copii şi alaiurile pe care le vor primi în casă. Împletiturile sînt diferite pentru urători: copiii primesc colaci mici, tinerii, împletituri mai mărişoare, iar alaiurile de bărbaţi vrednici sînt răsplătite cu colaci mari, făcuţi din cîte trei, patru cununi. În tradiţia populară, colacul este deseori însoţit de oala de lut şi sînt strîns legate de nemurirea sufletului. Amîndouă au ca elemente comune apa şi focul. Din apă şi ţărînă iese lutul, care sub mîinile meşterilor se transformă în oală, iar din apă şi făină iese aluatul, care va fi împletit în colaci. Oala şi colacul se săvîrşesc în cuptor şi apoi pot fi jertfite, adică date de pomană, ori aduse ca ofrandă. Nu puţine sînt sărbătorile de peste an la care femeile dau de pomană colaci şi căni ori stăchini de lut, la fel ca şi petrecerile la care gazdele primesc împletituri şi vase făcute de olari.