Join US!

21 decembrie 2011

Primul pas catre Craciun - decorarea casei

Nu putem sa nu continuam traditia conform careia anual va oferim idei despre cum va puteti decora casa in conformitate cu cele mai noi tendinte si sfaturi ale designerilor. Pregatirea casei pentru Craciun este unul dintre cele mai placute momente ale acestei perioade. Cand va decorati casa trebuie sa tineti cont si de tendinte, dar si de stilul propriu, care va reprezinta, si pe care trebuie sa il imbinati cu modernismul. Anul acesta nu se mai poarta instalatiile de lumini. Ati auzit bine. In cel mai bun caz alegeti una cat mai simpla, care sa arunce irizatii de lumini multicolore, dar gata cu miile de stelute si ingerasi cu beculete care se ard exact in ajun. Daca este posibil, in schimb, umpleti casa cu figurine ingerasi, de toate dimensiunile. Pe langa aspectul estetic, ei vor aduce pacea in locuinta dumneavoastra, si suntem convinsi ca veti adormi cu sentimentul ca va vegheaza un somn linistit. De pe masa nu trebuie sa lipseasca un bol de sticla plin cu fructe. Portocalele si mandarinele vor da tonul unei combinatii pline parfum si culoare. Click stanga pentru a mari imaginea Si pentru ca va vorbeam despre adaugarea personalitatii proprii, atarnati mari sosete rosii pentru cadouri, cu numele tuturor mebrilor familiei de-a lungul unui perete din hol. Chiar si animalele de casa merita sa isi aiba numele inscris. Puteti decora aceste sosete cu fire aurii sau argintii dupa cum va dicteaza imaginatia. In plus, daca aveti ceva bani pusi deoparte pe care doriti sa ii folositi pentru o amenajare speciala, comandati globuri cu numele dumneavoastra scris pe ele. Tot in hol va puteti decora oglinda cu accesorii specifice, sau mai mult de atat o puteti inlocui cu una sculptata cu fulgi de nea, ingerasi si brazi. Pentru restul locuintei cele mai potrivite pete de culoare, rosii, sunt florile craciunului, possentia. Sunt frumoase, usor de ingrijit si, nu in ultimul rand, sunt si ele un puternic simbol al acestei sarbatori. Nu uitati ca la intrare sa puneti o creanga de brad. Nu mai sunt la moda nici coronitele, ci simple crengi de care sa atarne fire de poleiala rosie. Aceleasi crengi, dar ceva mai lungi, sunt ideale si pentru ferestre. Puse deasupra cadrului, va vor face ca de fiecare data cand priviti pe fereastra sa aveti senzatia ca sunteti intr-o cabana, in mijlocul unei paduri de brazi. Nu uitati de lumanari, cat mai multe, in orice colt de casa, in sfesnice din sticla sau cristal viu colorat. Daca aveti un buget redus, luati sticlele vechi de vin pe care le puteti vopsi cu spray rosu sau verde. Cand va incepe sa se scurga ceara pe ele, se va crea un efect elegant si inimitabil. Lumanarile vor crea efectul de caldura, de locuinta primitoare, ca sa nu mai spunem de atmosfera romantica. Puneti cateva chiar si in baie. Si pentru ca tot vorbim de baie, nu uitati ca aici v-ar trebuie prosoape cu desene de sezon, cu reni, Mosi Craciuni sau oameni de zapada. Bineinteles ideale sunt cele care au culoarea de baza rosu. Nu trebuie sa folositi o singura culoare intr-o camera. Faceti combinatii, dar nu uitati ca totusi predominant trebuie sa fiu rosul. Si acum mai ramane un singur lucru de facut. Scoateti aparatul foto si imortalizati noul decor in care veti petrece cu familia Craciunul lui 2008.