Rămăşiţă de supernovă

O rămășiță de supernovă este structura rezultată din explozia unei stele gigante într-un fenomen denumit supernovă. Rămășița de supernovă este legată de o undă de șoc în expansiune și constă din material expulzat prin explozie și din materialul interstelar pe care îl adună și îl perturbă pe drum. Există două drumuri posibile ce conduc la o supernovă: fie o stea masivă rămâne fără combustibil, încetând să mai întrețină fuziunea nucleară din miez și se prăbușește înspre interior sub acțiunea propriei greutăți formând o stea neutronică sau o gaură neagră; fie o pitică albă acumulează material de la o stea companion până când ajunge la o masă critică ce agregă o explozie termonucleară. În orice caz, supernova rezultată expulzează mare parte din materialul stelar cu viteze de până la 1% din viteza luminii, la aproximativ 3.000 km/s. Când acest material se ciocnește cu gazele interstelare sau circumstelare, el formează o undă de șoc ce poate încălzi gazul până la temperaturi de 10 milioane K, formând plasmă. Poate cea mai cunoscută și mai frecvent observată rămășiță de supernovă a fost cea formată de SN 1987A, o supernovă din Marele Nor al lui Magellan ce a apărut în 1987 (și a explodat acum 168.000 de ani). Alte celebre rămășițe de supernovă, mai vechi, sunt Tycho (SN 1572), rămășiță denumită după Tycho Brahe, care a consemnat strălucirea exploziei ce a generat-o în 1572 și Kepler (SN 1604), denumită după Johannes Kepler. Cea mai recentă rămășiță din galaxia noastră este G1.9+0.3, descoperită în centrul galaxiei și estimată a fi devenit supernovă acum aproximativ 140 de ani.[1]