10 noiembrie 2011
Femeia care nu a ştiut că este însărcinată şi cântăreşte mai puţin decât fiica ei de 7 ani
O femeie în vârstă de 26 de ani, mama unei fetiţe de 7 ani, şochează prin apariţia alături de aceasta, deoarece greutatea ei este mai mică decât cea a fiicei sale. Imaginea este cu atât mai impresionantă cu cât cele două sunt îmbrăcate în rochii de aceeaşi mărime.Rebecca Jones, în vârstă de 26 de ani, cântăreşte 31 de kilograme, mai puţin decât fiica sa în vârstă de 7 ani, scrie Daily Mail.
Rebecca supravieţuieşte cu supă, pâine prăjită şi energizante, deşi doctorii au avertizat-o că lipsa nutrienţilor ar putea să o ucidă. În acelaşi timp, femeia o încurajează pe fetiţa ei, Maisy, să mănânce ciocolată şi prăjituri.
"Faptul că port aceleaşi haine ca fiica mea mă face mândră. Este greşit, dar mă face să mă simt bine. Nu mă consider slabă, întotdeauna mă văd mai mare decât sunt de fapt", a declarat Rebecca.
Problemele de alimentaţie ale Rebeccăi au apărut în urma divorţului părinţilor, când aceasta avea 11 ani. Pentru că se refugia în mâncare, a ajuns să cântărească 95 de kilograme, iar din cauza batjocurii colegilor şi-a pierdut respectul de sine.
După o pierdere drastică în greutate, prietenii au început să o complimenteze pentru silueta ei, iar familia nu a observat pericolele. După doi ani, tânăra a ajuns la 50 de kilograme, iar menstruaţia i s-a oprit.
"Eram atât de slăbită încât nu mă puteam ridica din pat", spune femeia.
La vârsta de 19 ani l-a cunoscut pe tatăl fetiţei ei. Deoarece crezuse că anorexia a dus la infertilitate, femeia nu a ştiut că este însărcinată până în a 26-a săptămână.
"Nu am ştiut. Aveam aceeaşi mărime la haine, nu mă îngrăşasem deloc iar abdomenul meu era plat", spune Rebecca.
În prezent greutatea fiicei sale este mai mare decât a sa, iar Rebecca o încurajează pe aceasta să mănânce prăjituri, chipsuri şi pizza.
"I-am spus că am o problemă de alimentaţie şi ştie că este un lucru rău. Dacă vrea ciocolată, îi dau voie să mănânce. Nu vreau să îi refuz mâncarea", a declarat femeia.