04 august 2011
RMS Olympic
RMS Olympic (sau SS Olympic) a fost prima din grupa de trei mari nave ale companiei White Star Line, care a inclus Titanic si Britannic. Spre deosebire de surorile ei, Olympic a avut o carieră lungă şi glorioasă (1911-1935) şi a fost singura care nu s-a scufundat.Bruce Ismay, patronul companiei White Star Line, şi Lord Pirrie, patronul şantierului naval Harland and Wolff din Belfast, au proiectat o nouă clasă de vase "olimpice" care să le depăşească pe cele ale companiei rivale Cunard, RMS Lusitania şi RMS Mauretania în dimensiune şi lux, dar nu şi în viteză. Olympic a fost construit primul, urmat de Titanic şi Britannic. Construcţia navei a început în 1908 şi a fost lansată în 1910. Pentru lansarea ei, care a avut loc în data de 20 octombrie 1910, chila sa a fost vopsită în alb din motive fotografice. Chila ei a fost revopsită după lansare. Călătoria sa inaugurală a avut loc pe data de 14 iunie 1911. În timpul acestei calatorii, Thomas Andrews, constructorul şef al şantierului naval, a fost prezent la bord. Nava avea o lungime de 268 de metri şi o lăţime de 28 de metri. Putea să atingă o viteză maximă de 43 de km/h având o putere de 50.000 de CP. Tonajul sâu era de 45.324 de tone. Olympic-ul consuma 650 de tone de cârbune pe zi, în comparaţie cu 1000 de tone consumate de Lusitania si Mauretania.