Răscoala Ţărănească din 1907

Răscoala ţărănească din 1907 a început în martie 1907 în Moldova şi s-a răspândit repede, ajungând până în Ţara Românească. Principala cauză a fost nemulţumirea ţăranilor legată de inechitatea deţinerii pământurilor, aflat în mâinile a doar câtorva mari proprietari.Majoritatea marilor proprietari funciari preferau să locuiască în oraşe, şi nu doreau să se ocupe direct de administraţia proprietăţilor lor. Prin urmare, închiriau domeniile lor unor intermediari (arendaşi), primind în schimb o sumă fixă (arendă). Arendaşii la rândul lor încercau să obţină profituri cât mai mari într-o perioadă cât mai scurtă de timp. În acea perioadă, ţăranii formau până la 80% din populaţia României, şi circa 60% aveau pământ foarte puţin sau nu aveau deloc, în timp ce latifundiarii aveau mai mult de jumătate din pământul arabil. S-a încercat în epocă, în anumite medii, să se dea o tentă anti-semită răscoalei, prin afirmaţia că evreii ar fi fost de vină pentru asuprirea cruntă a ţăranilor. În realitate, puţini erau evreii care se ocupau cu arenda, iar în ţară erau şi mulţi arendaşi români. Dacă răscoala ar fi fost o mişcare anti-semită, ea ar fi trebuit să se limiteze la nordul Moldovei, unde arendaşii evrei predominau. Ori, răscoala s-a extins în zone cu foarte puţini arendaşi evrei, printre care şi Oltenia, unde s-a atins chiar apogeul şi unde represiunea a fost deosebit de feroce. Adevărul este că răscoala a fost o mişcare socială, şi nicidecum una etnică, o mişcare pentru care proprietarii şi arendaşii, arendaşii evrei şi arendaşii români sunt în egală măsură răspunzători. [1][2]