Cetatea Râşnov este o cetate ţărănească veche din oraşul Râşnov (judeţul Braşov). Este una dintre cele mai bine păstrate cetăţi ţărăneşti din Transilvania şi a fost construită în secolele 13-14 de către locuitorii aşezării cu acelaşi nume, cu scopul principal de se apăra împotriva atacurilor tătarilor[1]. Aici au fost turnate mai multe cadre ale filmului Nemuritorii (1974) în regia lui Sergiu Nicolaescu.În partea superioară a Ţării Bârsei, la circa 15 km depărtare sud-vestică de oraşul Braşov, pe vechiul drum comercial care lega – prin trecătoarea Bran – bătrâna cetate a Braşovului de capitala de odinioară a Ţării Româneşti, Câmpulung Muscel, se află oraşul Râşnov, menţionat deseori în documentele medievale ca orăşel-târg. Pentru detalii, vezi: Râşnov. Fiind o cetate ţărănească, ridicată în evul mediu de locuitorii Râşnovului cu scopul de a se adăposti şi apăra în vremurile invaziilor vrăjmaşe, trecutul ei este strâns legat de întreaga dezvoltare istorică a populaţiei respective. În timpul şederii cavalerilor teutoni în Ţara Bârsei (1211-1225) au fost aduşi în această regiune primii colonişti saşi, dintre care o parte au fost aşezaţi la Râşnov alături de populaţia românească băştinaşă, contribuind prin munca lor la dezvoltarea acestei vechi aşezări. Din această perioadă datează şi porţiunea cea mai veche a cetăţii. [2] Datorită relaţiilor permanente cu Ţara Românească, oraşul Râşnov ajunge un important centru economic şi cultural, în anul 1384 fiind ridicată biserica de piatră a obştei romănilor râşnoveni, unul din cele mai vechi monumente arhitectonice din Ţara Bârsei. Documentar, denumirea Râşnovului apare prima dată în anul 1331 sub forma româno-slavă de Rosnou, iar ulterior sub formele de Roşnow (1343), Rasnow (1337) apoi, Roşinov (1377), Rosarum (1388). Denumirea de Râşnov are la bază cuvântul „roz” care înseamnă trandafir, atât în limba latină, cât şi în limbile slavă şi germană în epoca medievală trandafirul fiind ales ca emblemă a oraşului. În perioada feudalismului dezvoltat (sec. XIV-XVI) oraşul Braşov ajunge cel mai important centru economic din Transilvania, iar alături de el Râşnovul devine al doilea târg din Ţara Bârsei, fiind menţionat în documentele medievale ca „târg” având juzii şi juraţii săi. Pe lângă viaţa agricolă, se dezvoltă meseriile care se organizează în bresle pe ramuri de producţie. La Râşnov breasla strungarilor în lemn şi a ţesătorilor au desfăşurat o bogată activitate, produsele lor, alături de produsele breslelor braşovene, au avut un bogat debuşeu pe pieţele târgurilor din Ţara Românească. În majoritatea privilegiilor comerciale acordate de domnii Ţării Româneşti braşovenilor la tratative iau parte şi delegaţii Râşnovului. Importanţa economică a Râşnovului va creşte şi mai mult după anul 1427, când regele Sigismund de Luxemburg vizitând oraşul şi cetatea, i-a acordat dreptul de a ţine târg. Românii râşnoveni posedau în Ţara Românească diferite proprietăţi printre care „stăpânirea asupra muntelui Baiul”, pe care îl obţinuseră de banul Udrişte şi Toma postelnicul, fapt confirmat şi de Mihai Viteazul care numeşte Râşnovul „oraşul domniei mele”. Dezvoltarea oraşului Râşnov a avut mult de suferit din cauza poziţiei sale geografice. Drumul comercial care trecea prin trecătoarea Branului era şi o importantă cale de invazie pentru oştirile duşmane, acestea pătrunzând in Ţara Bârsei, intâlneau ca primă aşezare mai importantă oraşul Râşnov pe care deseori îl pustiau. Marea invazie a tătarilor din 1241, când Ţara Bârsei a fost pustiită, precum şi invaziile care au urmat, au determinat pe locuitorii Râşnovului să se gândească la construirea unui sistem de apărare cât mai puternic. Aşa se explică necesitatea construirii cetăţii ţărăneşti a Râşnovului în care populaţia a fost silită de nenumărate ori să se refugieze istoria cetăţii fiind în mare măsură istoria însăşi a oraşului. Cetatea Râşnov a fost construită prin efortul colectiv al locuitorilor din această aşezare ajutaţi de cei din comunele învecinate, Cristian şi Vulcan într-o perioadă când principala ocupaţie a acestora era agricultura, din care s-a şi numit „cetate ţărănească”. Prima menţiune documentară despre cetatea ţărănească a Râşnovului datează din anul 1335 când cu ocazia unei noi năvăliri a tătarilor în Ţara Bârsei, a fost pustiit întregul ţinut, în afară de cetatea de pe dealul Tâmpa de la Braşov şi de cetatea Râşnovului, care fiind puternic fortificate au rezistat atacurilor, salvând viaţa locuitorilor refugiaţi între zidurile lor. Începuturile zidirii cetăţii au fost stabilite la sfârşitul sec. al XIII-lea de către ţăranii râşnoveni, nu are un stil arhitectonic pretenţios apropiat de construcţia caselor obişnuite, adaptat cerinţelor de fortificare. Ca material au fost întrebuinţate piatra şi cărămida. Înălţimea zidurilor este de aproximativ 5m, iar lăţimea cea mai mare o prezintă zidul sudic, care nefiind dublat ca celelalte ziduri, în unele locuri are 1,5 m. Zidurile ca şi turnurile erau acoperite cu ţiglă pentru a preveni incendiile provocate de asediatori.
