Curtea domnească din Hârlău

Curtea domnească din Hârlău este o curte domnească atestată pentru prima dată în anul 1384 în oraşul Hârlău, la o distanţă de 74 km de municipiul Iaşi. În prezent, se află în ruine. Ansamblul curţii domneşti din Hârlău a fost inclus pe Lista monumentelor istorice din judeţul Iaşi din anul 2004, la numărul 1409, având codul IS-II-a-A-04178 şi fiind format din 2 obiective [1]: Biserica "Sf. Gheorghe" - datând din 1492 şi având codul IS-II-m-A-04178.01 Ruinele curţii domneşti - datând din anul 1384, reclădită în 1486 şi 1624 şi având codul IS-II-m-A-04178.02Curtea domnească din Hârlău este atestată pentru prima dată printr-un act din 1 mai 1384, acolo locuind Doamna Margareta (Muşata), mama domnitorilor Petru I Muşat (1375-1391) şi Roman I Muşat (1391-1392). Aceasta este şi prima atestare a târgului Hârlău. Doamna Margareta a ctitorit o biserică catolică în oraşul Siret în a doua jumătate a secolului al XIV-lea, pentru Ordinul Dominicanilor, dorind să fie înmormântată acolo. Prin hrisovul domnesc din 1384, domnitorul Petru I a confirmat acest act, acordând şi anumite privilegii predicatorilor. [2] Domnitorul precizează că acel hrisov a fost dat "in curia matri nostrae carisimae, Horieganoio", pasaj tradus de medievalistul Mihai Costăchescu astfel: "în oraşul Hârlău în adunarea (la curtea n.n.) mamei noastre preaiubite". [3] Târgul s-a dezvoltat în perioada domniei lui Ştefan cel Mare (1457-1504), care a intuit rolul strategic al Hârlăului, prin poziţia cvasicentrală în cadrul Moldovei medievale. În anul 1486, el a refăcut din temelii clădirile vechii curţi domneşti, dându-le o mare extindere. El a pus o pisanie, găsită în anul 1871 şi aflată astăzi în patrimoniul Muzeului de Artă al României din Bucureşti, în care stau scrise următoarele: "Binecinstitorul şi de Hristos iubitorul, Io Ştefan voievod, din mila lui Dumnezeu domn al Ţării Moldovei, fiul lui Bogdan voievod, a făcut aceste case, care s-au început a se zidi în anul 6994 (1486) luna...20 şi s-au sfârşit în acelaşi an, septembrie 15". [4] Şase ani mai tâziu, în 1492, el a înălţat aici Biserica "Sf. Gheorghe". Reşedinţa domnească din Hârlău a fost una dintre reşedinţele preferate ale domnitorului moldovean, mai ales către sfârşitul domniei. [5] La 12 iulie 1499, Ştefan cel Mare a semnat la Hârlău Tratatul de pace cu polonii regelui Ioan Albert. La Curtea domnească din Hârlău au locuit şi urmaşii lui Ştefan cel Mare, îndeosebi Petru Rareş (1527-1538, 1541-1546), care a construit în apropierea curţii o biserică cu hramul "Sf. Dumitru". Aici s-au emis hrisoave domneşti şi s-au încheiat tratate de pace sau de alianţă. Rolul Curţii domneşti de la Hârlău s-a diminuat după ce domnitorul Alexandru Lăpuşneanu (1552-1561, 1564-1568) a mutat capitala Moldovei la Iaşi, unde a construit o curte domnească. Între anii 1624-1626, ca urmare a arderii curţii domneşti din Iaşi la 2 octombrie 1624, domnitorul Radu Mihnea (1616-1619, 1623-1626) şi-a mutat la reşedinţa domnească de la Hârlău, aducând unele îmbunătăţiri sub influenţa arhitecturii italiene, după cum ne informează Marco Bandini în 1636, şi extinzând curtea domnească de aici. Voievodul a murit aici la 20 ianuarie 1626, corpul său neînsufleţit fiind apoi transferat de fiii lui la Mănăstirea Radu Vodă din Bucureşti. [6] Curtea domnească din Hârlău decade după moartea lui Radu Mihnea. În anul 1727, curtea domnească era încă intactă, ea fiind vizitată de către Scarlat Ghica, fiul domnitorului Grigore II Ghica (1726-1733, 1735-1739, 1739-1741 şi 1747-1748). Distrugerea ei s-a produs în secolul al XIX-lea, când localnicii au dărâmat-o pentru a folosi piatra la pavarea străzilor şi la construcţia de case. [7] Până în anul 1907, aici s-a aflat depozitul de gunoi al oraşului şi oborul de vite.