Conacul Cantacuzino din Şerbeşti

Conacul Cantacuzino din Şerbeşti este un conac boieresc construit pe la mijlocul secolului al XVII-lea de către vistiernicul Iordache Cantacuzino, în satul Şerbeşti (azi satul Ştefan cel Mare din judeţul Neamţ). El a suferit adăugiri în secolul al XIX-lea. Conacul se află în imediata apropiere a bisericii "Sf. Gheorghe", înspre sud-est Casa Iordache Cantacuzino, azi şcoală, a fost inclusă pe Lista Monumentelor Istorice din judeţul Neamţ din anul 2004, având codul NT-II-m-B-10704. [1]La începutul secolului al XVII-lea, marele boier Costea Bucioc era proprietarul moşiei Şerbeşti. El avea două fete: Ecaterina şi Teodora (Tudosca). Ecaterina s-a căsătorit cu boierul Iordache Cantacuzino, care descindea dintr-o veche dinastie de împăraţi bizantini şi era unul dintre cei mai bogaţi boieri moldoveni ai vremii. [2] Cea de-a două fiică, Tudosca, s-a căsătorit cu viitorul domnitor Vasile Lupu. Prin aceste căsătorii, moşia Şerbeşti s-a împărţit între cei doi gineri ai boierului Costea Bucioc; Iordache Cantacuzino a devenit proprietarul părţii nordice a moşiei, spre Cârligi. [3] Iordache Cantacuzino s-a stabilit la Şerbeşti în jurul anului 1630, construindu-şi aici o reşedinţă boierească. El a îndeplinit rangul de mare vistiernic la curtea domnească de la Iaşi, în timpul domniei lui Vasile Lupu (1634-1653). [4] Marele boier era cumnat cu domnitorul, soţia sa Catrina Bucioc fiind soră cu Doamna Tudosca, întâia nevastă a domnitorului. [5] În anul 1637, cumnatul său, domnitorul Vasile Lupu a zidit aici o biserică. Biserica şi curtea boierească erau împrejmuite cu zid de piatră; cel din jurul conacului a fost demolat prin anii 1950-1957. Iniţial, conacul era o construcţie fără etaj, cu pereţi groşi de piatră şi cărămidă şi un sistem de boltire tipic moldovenesc alcătuit din cupole sferice mici, sprijinite pe arce drepte sau oblice. [6] Din construcţia de atunci s-a mai păstrat doar o pivniţă. În faţa conacului se afla o fântână arteziană, unde se aducea apă prin conducte de lut ars de la un bazin de captare. În spatele curţii era un iaz cu peşti. O alee lega conacul de biserică, în curtea căreia se pătrundea printr-un tunel subteran. Printre cei care au stăpânit conacul se numără spătarul Ioan Cantacuzino (pe la 1770) şi banul Ilie (după 1800). [7] În secolul al XIX-lea s-au efectuat ample lucrări de restaurare şi modernizare, construindu-se un etaj, cu un balcon cu un glasvand de lemn traforat. La parter se afla o sală ax care străbătea clădirea de la un capăt la altul, de unde se făcea accesul în camerele destul de mici ca dimensiuni şi acoperite cu bolţi mănăstireşti sau simpli cupole de formă semicilindrică. [8] În prezent, Conacul Cantacuzino din Şerbeşti găzduieşte o unitate de învăţământ pentru copiii cu deficienţe fizice şi se învecinează cu Şcoala de arte şi meserii din sat.