Comisia Senatorială de cercetare a evenimentelor din 1989

Comisia Senatorială de cercetare a evenimentelor din decembrie 1989 este numele purtat de două comisii înfiinţate de Senatul României cu scopul aflării adevărului despre revoluţia română din 1989. Prima comisie a activat în legislatura 1990-1992, sub conducerea senatorului FSN Sergiu Nicolaescu, iar a doua comisie în legislatura 1992-1996, avînd la conducere pentru un scurt timp pe senatorul PNŢCD Constantin Ticu Dumitrescu, iar după demisia acestuia, pe senatorul Valentin Gabrielescu.Imediat după revoluţia din 1989 au apărut zvonuri că puterea nou instalată are anumite lucruri de ascuns referitor la evenimentele din decembrie 1989. Această neîncredere populară s-a manifestat în cursul anului 1990 prin ample demonstraţii de protest la care se cerea "adevărul despre revoluţie" şi se aduceau unor persoane din conducerea statului diferite acuzaţii cu privire la o presupusă complicitate a acestora cu cei care au încercat să reprime revoluţia sau cu organizarea unei diversiuni a teroriştilor după fuga fostului dictator Nicolae Ceauşescu. În ciuda existenţei a peste 1000 de morţi în timpul revoluţiei, numărul celor trimişi în judecată pentru omoruri săvîrşite în acea perioadă era relativ mic. Deşi la un moment dat se anunţase că aproximativ 800 de "terorişti" care ar fi desfăşurat după 22 decembrie 1989 acţiuni de gherilă urbană cu scopul readucerii la putere a lui Nicolae Ceauşescu, au fost capturaţi, autorităţile nu au putut prezenta opiniei publice decît un singur caz de persoană trimisă în judecată pentru terorism, un miliţian din Sibiu care sărise gardul unităţii militare aflată vizavi de sediul Miliţiei. Problema "adevărului despre revoluţie" a fost una din temele centrale ale manifestaţiilor din Piaţa Universităţii din Bucureşti cît şi a mitingurilor de protest organizate în oraşul de unde a izbucnit revoluţia, Timişoara. Aceeaşi problemă a figurat şi pe lista de revendicări a Comitetului de Acţiune pentru Democratizarea Armatei (C.A.D.A.)[1], iar în Proclamaţia de la Timişoara se cere aducerea în faţa instanţei a acelora care tăinuiesc adevărul despre revoluţie[2]. Ca răspuns la aceste acuzaţii, Frontul Salvării Naţionale, forţă politică aflată în fapt la guvernare (chiar înainte de alegerile din mai 1990), a declanşat o campanie mass-media prin care participanţii la mitingurile de protest erau etichetaţi ca fiind destabilizatori, vînduţi străinătăţii, golani, huligani, plătiţi de partidele de opoziţie. În acelaşi timp s-au luat măsuri parţiale de satisfacere a cererilor demonstranţilor, cum ar fi înfiinţarea unei comisii guvernamentale de anchetă a evenimentelor din 1989 de la Timişoara sau avansarea în grad a unor cadre militare implicate în mişcarea C.A.D.A. După mineriada din iunie 1990 comisia guvernamentală de anchetă şi mişcarea C.A.D.A. au fost desfiinţate iar mulţi dintre liderii demonstraţiilor de protest care cereau adevărul despre revoluţie au fost arestaţi. Începînd cu noiembrie 1990, pe fondul primelor scumpiri de preţuri înregistrate în România postdecembristă, demonstraţiile de protest la adresa guvernării au reizbucnit cu vigoare, printre problemele ridicate fiind din nou cea a adevărului despre revoluţie. În decembrie 1990 la Timişoara s-a declarat o grevă generală cu scopul aflării adevărului despre revoluţie, iar unul din deputaţii partidului de guvernămînt, Claudiu Iordache, a ajuns să fie fugărit pe stradă de mulţime. În acest context senatorul FSN Sergiu Nicolaescu a propus înfiinţarea unei comisii senatoriale care să cerceteze evenimentele din perioada revoluţiei.