Comisia Aliată de Control

Comisia Aliată de Control sau Autoritatea Aliată de Control, (în limbile engleză: Allied Control Council, germană: Alliierter Kontrollrat) se referă de obicei la organismul de guvernarea a Germaniei ocupate. Din acest corp conducător făceau parte reprezentanţii „celor trei mari” (SUA, URSS, Regatul Unit), la care s-a adăugat mai târziu şi Franţa, ţară care nu a avut însă îndatoriri specifice în acest consiliu. Sediul Comisiei Aliate de Control s-a aflat în Berlin-Schöneberg.După moartea lui Adolf Hitler, Karl Dönitz a devenit preşedinte al Germaniei, în conformitate cu prevederile testamentului politic al lui Hitler. Karl Dönitz a auatorizat semnarea la Rheims a capitulării necondiţionate a tuturor forţelor germane aflate în luptă cu forţele aliate. Capitularea a intrat în vigoare în ziua de 8 mai 1945. S-a încercat să se stabilească un guvern sub conducerea cancelarului Lutz Schwerin von Krosigk. Acest guvern nu a fost recunoscut de Aliaţi, iar Dönitz şi alţi fruntaşi ai Germaniei Naziste au fost arestaţi pe 23 mai de forţele britanice. Actul capitulării Germaniei folosit în cadrul ceremoniei de la Cartierul General al Forţelor Expediţionare Aliate de la Rheims fost copiat după actul folosti câteva zile mai devreme pentru capitularea forţelor germane din Italia.[1] Nu a fost folosit modelul conceput Comisia Europeană Consulatativă, ceea ce a dus la apariţia unor probleme juridice pentru aliaţi, deoarece deşi forţele armate capitulaseră necondiţinat, guvernul „civil” german nu fusese inclus între părţile semanatare ale actului de predare. Acest amănunt a fost considerat foarte important, deoarece Hitler s-a folosit de capitularea din 1918 a guvernului „civil” dar nu şi a armatei pentru lansarea legendei „pumnalului înfipt în spate”.[2] Aliaţii şi-au dat seama că nu trebuie să dea niciun argument juridic vreunui viitor regim ostil german pentru redeschiderea unui conflict. Până în cele din urmă, Aliaţii au ajuns la concluzia că nu trebuie să recunoască legalitea guvernării lui Dönitz, iar în schimb au procedat la semnarea unui document al celor patru puteri învingătoare – Comisia Aliată de Control. Pe 5 iunie 1945, la Berlin, comandanţii supremi ai celor patru puteri învingătoare au semnat Declaraţia cu privire la Germania înfrântă (aşa-numita „Declaraţie de la Berlin”), care abolea în mod oficial orice formă germană de conducere a naţiunii: „Guvernele Statelor Unite ale Americii, Uniunii Republicilor Socialiste Sovietice, Regatului Unit şi Guvernul provizoriu al Republicii Franceze, îşi asumă prin aceasta autoritatea supremă în ceea ce priveşte Germania, incluzând toate puterile aflate în posesia guvernului german, Înaltului Comandament şi oricărei autorităţi sau guvernări ale statului, municipalităţilor sau autorităţilor locale. Asumarea sus-numitei autorităţi şi puteri pentru scupurile declarate mai înainte nu are ca efect anexarea Germaniei.[3]” —US Department of State, Treaties and Other International Acts Series, No. 1520. Exercitarea efectivă a puterilor era făcută cu în conformitate cu înţelegerile stabilite încă din 14 noiembrie1944 de către reprezentanţii „celor trei mari puteri” la Londra.[4] Germania a fost împărţită în trei zone de ocupaţie – americană, britanică şi sovietică, fiecare zonă fiind condusă de un guvernator militar (mai apoi de un „Înalt comisar”). Ceva mai târziu, americanii şi britanicii au cedat teritorii care au format zona franceză de ocupaţie. Rezolvarea problemelor care priveau Germania ca un tot urmau să fie făcută prin consens de cei trei (mai târziu patru) guvernatori militari, care urmau să formeze o singură autoritate – Comisia Aliată de Control. Scopul aceste comisii de control, la fel ca şi în cazul altor comisii şi comitete de control care aveau să fie înfiinţate de puterile aliate pentru fiecare ţară înfrântă membră a Axei, era rezolvarea problemelor administraţiei centrale ale statelor ocupate, în condiţiile în care, în special în Germania, administraţia publică se dezintegrase la sfârşitul războiului. De asemenea, Comisia Aliată de Control trebuia să se asigure că guvernările militare din cele patru zone de ocupaţie respectau în mare aceleaşi criterii în întreaga ţară. Pe 2 august 1945, la Potsdam, au fost stabilite noi obiective clare pentru Comisia Aliată de Control.