Cezar Ivănescu

A provenit dintr-o familie de intelectuali moldavi: nepot al lingvistului Gh. Ivănescu, rudă cu Octav Onicescu.[necesită citare] A absolvit Facultatea de Filologie din Iaşi. Redactor la revista „Luceafărul”, îndrumă în anii '80 cenaclul Numele poetului, frecventat de tineri scriitori precum Gabriela Creţan, Mircea Şoncuteanu, Florentina Vişan, Delia Dună, Tiberiu Dăioni,Ioana Bălan, Valeriu Mircea Popa, Dan Oprina, Mihaela Muraru-Mandrea, Mircea Drăgănescu, Petruţ Pârvescu, Marian Constandache. Cezar Ivănescu îşi face debutul poetic în revista Flacăra Iaşului in iunie 1959. Debut în teatru (1969), cu piesa Mică dramă, care se joacă la Teatrul „Al. Davila“ din Piteşti, fiind montată „într-un spectacol coupé“ cu Vin soldaţii de George Astaloş, în regia lui Radu Boroianu. În anul 1968 îi apare volumul de debut Rod, eveniment editorial de excepţie despre care criticul Nicolae Manolescu scria: „Când în proză se va debuta cu cărţi de valoarea Rodului lui Cezar Ivănescu, vom putea vorbi nu de o evoluţie, ci de o adevărată revoluţie“.[1] Volumul este încununat cu Marele Premiu al Festivalului naţional de poezie „Mihai Eminescu“, Iaşi, 1968, ediţia întîi.[necesită citare] Din 1968 este profesor de limba şi literatura română în Ardeal şi Moldova, apoi redactor la Almanahul literar al Uniunii Scriitorilor şi la revista Argeş din Piteşti. În 1971 începe spectacolele de muzică şi poezie, cu propria-i orchestră, numită „Baaad“, preludiu la capodopera sa poetică de mai tîrziu intitulată La Baaad. Despre Rod III, Marin Preda afirma: „ Am citit volumul lui Cezar Ivănescu în redacţia editurii Cartea Românească. Din zecile de volume de poezie care ne vin, deodată am auzit o voce obsedată de un singur sentiment cîntat cu o mare adîncime şi forţă de expresie... Cititorul poate fi şocat de unicitatea sentimentului, dar în cele din urmă cîştigat şi emoţionat. O adevărată voce de mare poet“.[necesită citare] Insolitul personalităţii sale este izbitor prin aceste manifestări.[judecată de valoare] Cezar Ivănescu reînvia printr-o formulă modernă, sincretismul baladesc medieval al poeziei şi muzicii.[judecată de valoare] A creat muzică şi a cîntat propriile versuri, dar şi poeme de Pindar, Rutebeuf, François Villon, Lorenzo de Medici, Charles Baudelaire, Edgar Allan Poe, Henri de Regnier, Mihai Eminescu şi George Bacovia. I se tipăreşte la Editura Minerva antologia de poezie românească sub titlul ''Cîntecul amintirii'' (1978), cuprinzînd poeţi de la Dosoftei la Dumitru M. Ion. Prefaţează romanul lui Louis F. Céline, Călătorie la capătul nopţii, în traducerea soţiei sale Maria Ivănescu, tălmăcire căreia i s-a decernat Premiul pentru traducere al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti.[necesită citare] Traduce din franceză, împreună cu Maria Ivănescu, lucrarea lui Mircea Eliade, De la Zalmoxis la Genghis-han. De la Păltiniş, Constantin Noica îi împărtăşeşte gîndurile despre La Baaad şi Muzeon, ca şi despre traducerea din Mircea Eliade, scriindu-i la 8 martie 1980. În anul centenarului morţii lui Mihai Eminescu are gata pentru tipar un volum cu poeme închinate „Marelui său Maestru în absolut“ (1989), dar cartea este respinsă de diriguitorii editurii Cartea Românească.[necesită citare] La 10 decembrie 1989, forţează, de aceea, organizarea unui spectacol de muzică şi poezie sub genericul „Doina, închinare lui Eminescu“, la Casa de cultură „Mihai Eminescu“ din Bucureşti. În noaptea de 21 spre 22 decembrie, la Radio „Vocea Americii“ i se recită premonitor Doina despre Fiara cea Apocalipsă şi despre marginalizarea poporului român. Continuă seria de traduceri, împreună cu soţia sa Maria Ivănescu, din Mircea Eliade, apare la Editura Ştiinţifică, volumul ''Eseuri'' (Mituri, vise şi mistere şi Mitul eternei reîntoarceri). La 14 iunie 1990 este victima mineriadei. [2] [3] [4] În urma agresiunilor extrem de dure, fizice şi psihice suferite îşi revine greu după o lungă boală [5]. Semnează împreună cu Maria Ivănescu traducerea din limba franceză, Blaise Pascal, ''Cugetări'', text integral, 1998, Editura Aion. Susţine spectacolul de muzică şi poezie Rosarium (1998). Susţine spectacolul de muzică şi poezie Doina, închinare lui Eminescu. Gavril Ţărmure şi „Societatea de Concerte“ îi produc primul CD şi prima casetă cu fragmente din spectacolul Doina, închinare lui Eminescu. Cezar Ivanescu a facut greva foamei in anii '60, ca student în Iaşi, al Facultăţii de Filologie în semn de protest pentru ca a fost exmatriculat din facultate şi exclus din Cenaclul Facultăţii de Filologie, pentru că a citit câteva poeme cumplite, anticomuniste şi antisistem.[necesită citare] A mai făcut greva foamei în 1983 în redacţia revistei Luceafărul în semn de protest împotriva cenzurii comuniste care-i pregătea pentru a fi topită cartea de poeme Doina.[necesită citare] A făcut din nou, 7 zile greva foamei în 1986, până când a fost spitalizat în stare critică la Spitalul de Urgenţă Floresca din Bucureşti, în pragul morţii, avînd o greutate de doar 45 kg, în semn de protest împotriva autorităţilor comuniste care i-au interzis "Cenaclul Numele Poetului".[necesită citare] A făcut greva foamei şi în 5 ianuarie 1990 în semn de protest pentru faptul că Mircea Dinescu, preşedintele Uniunii Scriitorilor, i-a desfăcut contractul de muncă. O altă agresiune îndreptată împotriva poetului a avut loc pe 3 ianuarie 2006. Cezar Ivănescu a fost atacat cu violenţă chiar în faţa casei sale, în plină zi, de trei indivizi bine făcuţi şi umplut de sânge, tăindu-i-se o mică borsetă pe care o purta la piept. A scăpat cu viaţă fugind în bulevardul Dacia şi luând un taxi. Ulterior a venit şi un echipaj al Poliţiei care a constatat urmările agresiunii. Cezar Ivănescu a depus apoi o reclamaţie la Poliţie şi şi-a exprimat dorinţa ca acest caz să nu fie mediatizat, întrucât nu dorea ca imaginea sa – cu urmele fizice ale acestei grave agresiuni – să devină publică [6].