04 august 2011
Academia Vasiliană
Ccademia Vasiliană sau Colegiul Vasilian a fost o instituţie de învăţământ superior din Moldova, fondată de catre domnitorul Vasile Lupuîn 1634. Cu predare în limbă slavonă şi greacă, avea sediul la biserica "Trei Ierarhi" din Iaşi, întemeiată în 1640 [1] de Vasile Lupu, domnul Moldovei (1634 - 1653).
Academia Vasiliană era organizată după modelul Academiei Mohilă din Kiev (creată de mitropolitul Petru Movilă), de unde i-au şi fost trimişi profesori. Numită şi Şcoala mare domnească, a avut un rol însemnat în dezvoltarea culturală a Moldovei. Şi-a încetat activitatea în 1821. În locul ei s-a înfiinţat, în 1828, Gimnaziul Vasilian, care a funcţionat pînă în anul 1835. În continuare, a luat fiinţă tot aici Academia Mihăileană.