Join US!

04 august 2011

Academia Forţelor Aeriene Henri Coandă (Braşov)

Academia Forţelor Aeriene „Henri Coandă" este o instituţie de învăţământ superior militar din Municipiul Braşov. Are atribuţii în domeniul învăţământului superior şi cercetării ştiinţifice, misiunea sa fundamentală fiind formarea ofiţerilor licenţiaţi pentru armele de bază ale Forţelor Aeriene şi alţi beneficiari. Identitatea academiei este definită prin: a) Denumire: Academia Forţelor Aeriene „Henri Coandă” b) Deviză: „NOSTRUM NOMEN RERUM EST MENSURA NOSTRA” c)Sediu: Braşov, str. Mihai Viteazul nr.160, cod 500183, telefon 0268-423.421; fax 0268-422.004; d) Pagină Web: www.afahc.ro e) E-mail: secretariat@afahc.ro f) Însemne/sigilii: Ştampilă cu denumirea în clar, drapel de identificare academie, emblemă, insigne. În afară de misiunea sa fundamentală, academia mai îndeplineşte şi alte misiuni, astfel: a) aprofundarea cunoştinţelor prin cursuri postuniversitare; b) pregătirea ofiţerilor absolvenţi ai şcolilor militare de 3 ani, prin forma de învăţământ cu frecvenţă redusă, pentru dobândirea licenţei, potrivit specializării acreditate; c) efectuarea activităţilor de cercetare ştiinţifică universitară, consultanţă, expertiză, elaborare şi evaluare de standarde specifice militare; d) colaborarea cu universităţi din ţară şi străinătate, în scopul creşterii eficienţei activităţii şi prestigiului academiei în spiritul Declaraţiilor de la Bologna (1999,) Berlin (2003), Bergen (2005) şi Lisabona (2007); e)adaptarea învăţământului universitar militar la specificul de ţară membră NATO, prin însuşirea terminologiei, standardelor şi procedurilor NATO; 6 din 41 f) pregătirea prin doctorat, după îndeplinirea condiţiilor stabilite prin lege, pentru a deveni instituţie organizatoare de doctorat (I.O.D). g) perfecţionarea competenţei lingvistice a personalului din Forţele Aeriene, prin cursuri desfăşurate în cadrul Centrului Principal de Invăţare a Limbilor Străine, potrivit standardelor stabilite în acest scop. Ca instituţie de învăţământ superior militar, academia are următoarele obiective: (1) În domeniul activităţii didactice: a) dobândirea cunoştinţelor ştiinţifice, tehnice şi umaniste, integrate într-un sistem operaţional, care să asigure competenţa absolvenţilor în domeniul militar specific şi în cel al managementului educaţional; b) formarea de deprinderi şi capacităţi care să permită specializarea în şcolile de aplicaţie şi autoinstruirea pe parcursul întregii cariere militare; c) perfecţionarea continuă a planurilor de învăţământ, a programelor analitice şi a tehnologiilor didactice, în vederea alinierii lor la standardele mondiale; d) dezvoltarea şi modernizarea bazei materiale a învăţământului, a laboratoarelor, a sălilor de specialitate, a bibliotecilor şi a mijloacelor de învăţământ pentru mărirea eficacităţii acesteia în sprijinirea procesului de învăţământ; e) informatizarea procesului de învăţământ; f) selecţionarea, aprecierea şi promovarea cadrelor didactice pe criterii de competenţă profesională; g) stimularea, dezvoltarea şi valorificarea aptitudinilor intelectuale şi profesionale ale studenţilor şi promovarea valorilor autentice; h) utilizarea creativă a realităţilor şi tendinţelor din învăţământul superior militar şi civil mondial precum şi extinderea participării membrilor comunităţii academice (cadre didactice şi studenţi) la activităţi de perfecţionare a pregătirii didactice şi ştiinţifice în străinătate. (2) În domeniul activităţii ştiinţifice: a) îmbogăţirea patrimoniului de cunoştinţe ştiinţifice de bază, prin participarea cadrelor didactice şi studenţilor militari la activităţi de cercetare ştiinţifică; b) participarea la programele naţionale şi internaţionale de cercetare ştiinţifică civile şi militare, asigurarea cunoaşterii, difuzării şi valorificării rezultatelor ştiinţifice ale acestora; c) stimularea şi dezvoltarea creativităţii şi popularizarea performanţelor ştiinţifice originale ale membrilor comunităţii academice; d) organizarea şi desfăşurarea de conferinţe, simpozioane, sesiuni de comunicări ştiinţifice proprii; e) participarea la sesiuni ştiinţifice organizate de alte instituţii de învăţământ. (3) În domeniul cooperării interacademice (interuniversitare): a) participarea de drept şi/sau ca invitaţi la cooperarea interacademică (interuniversitară) prin schimburi de experienţă în domeniul conducerii şi desfăşurării învăţământului, activităţilor metodice şi ştiinţifice comune etc.; b) cunoaşterea activităţilor şi performanţelor altor academii militare şi universităţi, prin participarea la sesiuni ştiinţifice, simpozioane, colocvii, mese rotunde, conferinţe etc., preluarea şi valorificarea experienţei pozitive, în scopul dezvoltării şi ameliorării permanente a propriei activităţi. 7 din 41 (4) În domeniul deontologiei academice: a) desfăşurarea întregii activităţi în spiritul înaltelor valori morale ale sistemului militar de învăţământ universitar, ale demnităţii şi onoarei profesionale; b) asumarea datoriei individuale pentru îndeplinirea cu înalt profesionalism a tuturor funcţiilor în cadrul comunităţii universitare; c) promovarea unei transparenţe adecvate în circulaţia informaţiilor, în condiţiile protecţiei informaţiilor clasificate; d) adoptarea tuturor hotărârilor şi deciziilor numai de către persoanele şi organele abilitate prin legi şi norme specifice; e) dezvoltarea autoexigenţei şi apărarea demnităţii personale; f) prevenirea şi eliminarea tuturor formelor de subiectivism în toate sferele de activitate; g) formarea studenţilor militari în spiritul respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, dreptului internaţional umanitar, demnităţii şi toleranţei. (5) În domeniul protecţiei sociale: a) satisfacerea nevoilor sociale ale membrilor comunităţii academice, conform prevederilor legale, regulamentelor militare şi a resurselor la dispoziţie; b) asigurarea tuturor drepturilor, a condiţiilor de învăţământ, odihnă, hrănire şi echipare a studenţilor, potrivit normelor legale; c) asigurarea calităţii asistenţei medicale; d) rezolvarea corectă şi în dinamică a problemelor sociale ale membrilor comunităţii academice. (6) În domeniul dezvoltării şi modernizării bazei materiale: a) utilarea spaţiilor destinate învăţământului cu echipamente performante; b) editarea de cursuri şi manuale pentru toate disciplinele predate în academie; c) actualizarea şi îmbogăţirea fondului de carte al bibliotecii academiei; d) îmbunătăţirea condiţiilor de confort în spaţiile proprii. Organizarea învăţământului şi cercetării ştiinţifice universitare din Academia Forţelor Aeriene „Henri Coandă” răspunde atât cerinţelor sistemului naţional de învăţământ superior cât şi particularităţilor învăţământului superior militar. In Academia Forţelor Aeriene „Henri Coandă” învăţământul este la nivel universitar. Studiile universitare de licenţă se desfăşoară în domeniul „Stiinţe militare şi informaţii” programul de studii „Managementul organizaţiei” – cursuri de zi, 3 ani, 180 CST (Credite de Studii Transferabile). Sunt autorizate provizoriu pentru funcţionare alte două programe de studii: „Management în aviaţie” – cursuri de zi, 3 ani, 180 CST şi „Managementul traficului aerian” – cursuri de zi, 3 ani, 180 CST. Pentru perfecţionarea competenţelor lingvistice ale studenţilor, unele module ale disciplinelor de specialitate se pot desfăşura în limba engleză. Durata studiilor, pentru studenţii militari de la cursurile de zi, este de 3 ani.