31 iulie 2011
Vizor
Vizorul sau masca este o piesă de bază a echipamentului de scufundare ce acoperă şi nasul permiţând scafandrului să poată vedea sub apă.
Scufundătorii de început purtau ochelari de protecţie etanşi, cu lentile confecţionate din scoici şlefuite. Lentilele ofereau spaţii cu aer în faţa ochilor, dând astfel posibilitatea vederii sub apă.
Primul vizor destinat scufundării a fost inventat în anul 1865, însă abia în 1937 Alex Kramarenko brevetează la Nisa vizorul cu un singur geam. Acesta avea, în loc de două lentile delimitând două spaţii cu aer în faţa ochilor, o jupă cu un singur geam, mai mare, care acoperea atât ochii cât şi nasul într-un singur spaţiu cu aer. Cu acest vizor, scafandrul putea să expire aer pe nas pentru a mări presiunea în interiorul vizorului, egalând-o cu presiunea apei din exterior. Această concepţie de realizare, caracteristică primului vizor, a suferit puţine modificări de fond din momentul inventării până în prezent. Jupă de etanşare - Parte elastică din cauciuc sau ce serveşte la asigurarea unei etanşări corespunzătoare la aplicarea pe figură.
Geam - este realizat din sticlă specială şi trebuie să aibe înscris pe el faptul că a fost tratat termic şi securizat.
Colier - cu ajutorul căruia se fixează geamul vizorului.
Baretă - cu care se prinde vizorul pe cap.
Bosaj sau sistemul de egalizare a presiunii din urechi - se află în dreptul nasului şi nu trebuie să lipsească de la nici unul din vizoarele utilizate. Acesta permite strângerea nărilor, din exteriorul vizorului, cu mâna pentru a efectua manevra Valsalva pentru egalizarea presiunii din urechea medie cu presiunea din mediul acvatic exterior.
Supapă de golire (vidare) a vizorului de apa pătrunsă în interior - trebuie să fie cu sens unic (cu deschidere dinspre interiorul vizorului către exterior). Aceasta permite evacuarea în exterior a apei din interiorul vizorului împreună cu aerul expirat pe nas, dar nu permite apei din exterior să intre în vizor. Supapa de golire a vizorului este amplasată în partea inferioară a vizorului, fie în geam, fie în jupă. Cu cât supapa este mai mare, cu atât apa din vizor va fi evacuată mai rapid, evacuarea apei fiind posibilă chiar şi atunci când vizorul este complet inundat.