31 iulie 2011
Universitatea din Oradea
In anul 2009 se împlinesc 229 de ani de la înfiinţarea învăţământului academic orădean şi 42 de ani de învăţământ universitar continuu la Oradea. În atmosfera iluministă a sfârşitului secolului al XVIII-lea ia fiinţă la Oradea, în 1780, o "instituţie superioară pentru învăţământul filozofic", transformată în 1788 în Facultate de Drept, cea mai veche facultate nu numai de pe cuprinsul României actuale, ci şi dintr-o vastă regiune a răsăritului european.
Din 1921 toate cursurile Facultăţii de Drept s-au ţinut in limba română. În 1923, prin ctitorirea a două Academii Teologice viaţa universitară orădeană va primi noi dimensiuni.
Academia de Drept din Oradea, alături de cele două Academii Teologice mai avea de făcut un pas, prin integrarea unei Facultăţi de Litere, pentru îndeplinirea unui deziderat mai vechi de alcătuire a unei universităţi a Crişanei la Oradea, numai că în anul 1934, în împrejurări peste care se trece repede cu vederea, nucleul universitar din Oradea se destramă, iar Facultatea de Drept, după un secol şi jumătate de activitate neîntreruptă, este desfiinţată şi transferată la Cluj Napoca.
După aproape trei decenii de la întreruperea activităţii Academiei de Drept din Oradea, la 1 octombrie 1963, printr-un Ordin al Ministerului Învăţământului, se înfiinţează la Oradea un Institut Pedagogic de 3 ani, menit să complinească penuria de cadre didactice din învăţământul de cultură generală. Noua instituţie de învăţământ superior orădean îşi începe activitatea cu două facultăţi: Filologie şi Matematică-Fizică, la care din anul următor se adaugă Facultatea de Istorie-Geografie şi cea de Educaţie Fizică. Rând pe rând, noile specializări dobândesc regim universitar până acum două decenii, când din 1983, datorită unei politici educaţionale eronate, specializările didactice şi umaniste îşi restrâng activitatea şi, dintr-o instituţie de învăţământ prosperă, nu rămâne decât un institut de subingineri, afiliat Institutului Politehnic din Cluj Napoca.
În mai 1990, printr-un decret al guvernului român, s-a înfiinţat Universitatea Tehnică, denumită apoi Universitatea din Oradea, pe temelia puternică a unor prestigioase tradiţii universitare orădene. Era o reparaţie culturală şi ştiinţifică de mult dorită în viaţa societăţii româneşti, ca o încununare la Oradea a victoriei revoluţiei poporului român din decembrie 1989, una dintre cele mai mari realizări româneşti din Crişana dupa realizarea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918. Se întruchipa astfel visul atâtor generaţii de intelectuali bihoreni, exprimat limpede de un istoric al instituţiilor culturale din municipiul Oradea şi judeţul Bihor: "Cât pentru viitor dorinţa tuturor românilor de bine este ca la Oradea să se înfiinţeze o universitate completă, ale cărei lumini să străbată întreaga graniţă de vest a României". [1]