
09 iulie 2011
Societatea lui Isus
Societatea lui Isus (Societas Iesu/Jesu (S.J.) în latină) este un ordin religios creştin al Bisericii catolice aflat în serviciul direct al Papei.
Bazele ordinului au fost puse la data de 15 august 1534 de către un grup de studenţi ai Universităţii din Paris, în frunte cu Ignaţiu de Loyola.
Ordinul a fost aprobat pe 27 septembrie 1540 de Papa Paul al III-lea, prin bula "Regimini militantis Ecclesiae".
Pe lângă cele trei voturi (promisiuni) călugăreşti obişnuite (ascultare, castitate, sărăcie), iezuiţii au introdus un al patrulea vot, anume cel de ascultare necondiţionată faţă de papă. Iezuiţii au întemeiat renumite instituţii de învăţământ, pe care le-au deschis tuturor categoriilor sociale. S-au făcut remarcaţi atât în domeniul educaţiei, cât şi pe tărâm misionar. Au răspândit creştinismul în toate noile continente, fiind activi mai ales în Asia (Japonia, China, India) şi în America de Sud (Paraguay).
În 1632, la Paris au înfiinţat societatea secretă Aa, cu scopul de a pregăti tinerii misionari.
Călugării iezuiţi s-au implicat în punerea în practică a hotărârilor Conciliului Tridentin, care a decis primenirea Bisericii Catolice după şocul Reformei protestante. Iezuiţii au fost principalii promotori ai Contrareformei, căutând să restabilească credinţa catolică în ţări cu tradiţie protestantă, precum Anglia, Germania, Olanda şi Ungaria. În Ucraina şi Transilvania iezuiţii au sprijinit afirmarea bisericilor greco-catolice, aducând importante servicii culturii ţărilor respective. Universitatea din Cluj este continuatoarea colegiului iezuit la care a învăţat şi Nicolae Pătraşcu, fiul lui Mihai Viteazul.
Societatea lui Isus a fost desfiinţată în mai multe rânduri. În România ordinul a fost interzis ultima dată în anul 1948, odată cu instaurarea regimului comunist. După 1989 ordinul a reintrat în legalitate. Sediul Provinciei Române a Societăţii lui Isus se află în municipiul Cluj.






