Sinagoga Mare din Fălticeni

Sinagoga Mare din Fălticeni este un lăcaş de cult evreiesc din oraşul Fălticeni, localizat pe strada Ana Ipătescu nr. 149. Ea a fost construită din lemn în 1795, fiind reconstruită din piatră şi cărămidă în anul 1852. Clădirea este retrasă de la aliniamentul străzii.Târgul Fălticeni a fost fondat în anul 1779 în timpul domnitorului Constantin Moruzi, fiind primul oraş din România care a fost fondat de evrei pe baza privilegiilor acordate de domnitori. [1] În monografia sa, istoricul Artur Gorovei menţionează că în 1772 trăiau acolo trei frati evrei. Cea mai veche dovadă a existenţei evreilor în oraşul Fălticeni este o piatră funerară datând din 1780 şi aflată în cimitirul evreiesc vechi. Prin contractul semnat la 1 iulie 1780 între proprietarul de moşii Ioniţă Başotă şi evrei, acesta le-a acordat un teren pentru cimitir, precum şi dreptul de a-şi construi o sinagogă cu condiţia ca aceasta să arate la exterior ca orice altă casă. Evreii au primit permisiunea să se ocupe cu negustoria, fiind obligaţi să plătească doar taxe fixe. Casele lor nu puteau fi vândute fără acordul proprietarului moşiei. Întrucât acest prim experiment a avut succes, domnitorul a permis evreilor să fondeze şi alte localităţi. Ca urmare a condiţiilor oferite de boier, mai mulţi evrei din Basarabia, Bucovina şi Galiţia au venit la Fălticeni şi s-au stabilit acolo. Începând din anul 1810, odată cu schimbarea proprietarului moşiei, au izbucnit dispute între evrei şi noii proprietari, fiecare pretinzând că lui i se cuvin taxele plătite de evrei. Judecăţile s-au tărăgănat, timp în care evreii nu au mai plătit taxe. Profitând de inexistenţa unui proprietar legal, evreii au construit sinagogi noi din piatră. Târgul a fost jefuit şi incendiat de eterişti în timpul revoluţiei din 1821. Astfel, revoluţionarii greci i-au sechestrat pe liderii comunităţii cerând răscumpărări mari pentru eliberarea acestora. Abia în 1823 domnitorul Ioniţă Sandu Sturza a acordat drepturile de proprietate lui Andrei Başotă, nepotul primului proprietar. Acesta a abrogat contractul din 1780 şi a încheiat un nou contract cu evreii prin care mărea taxele şi introducea altele noi. Evreii vechi s-au opus acestor modificări şi i-au alungat pe trimişii boierului veniţi în primăvara anului 1825 pentru colectarea taxelor. Contestaţiile evreilor au dus iarăşi la tărăgănarea plăţii taxelor, domnitorul a anulat contractul din 1780 şi a autorizat un nou statut. Evreii au contestat din nou statutul şi abia în 1836 au ajuns la un acord cu proprietarul moşiei, cumpărând de la acesta terenurile pe care locuiau în centrul oraşului. [2] Principala ocupaţie a evreilor din Fălticeni era negustoria. Ca urmare a faptului că oraşul se afla la graniţa României cu Austro-Ungaria, comerţul s-a dezvoltat, iar comunitatea evreiască din Fălticeni a crescut numeric. Astfel, dacă în 1803 erau 1.500 locuitori evrei, în 1831 numărul lor crescuse la 3.200 (şi pe fundalul sosirii de evrei din Basarabia şi Bucovina) şi în 1838 la 4.152. În anul 1859 locuiau în Fălticeni 5.767 evrei, care reprezentau 63,5% din populaţia târgului. [3] A doua jumătate a secolului al XIX-lea a fost o perioadă de înflorire a comunităţii evreieşti din Fălticeni. Au fost înfiinţate mai multe instituţii comunitare: o mikva (baie rituală) - 1857, un spital evreiesc - 1857, o şcoală de Talmud Tora - 1874 şi o şcoală evreiască - 1897. Numărul membrilor comunităţii evreieşti s-a stabilizat la 4.000-5.000. În 1899 locuiau în oraş 5.499 evrei (adică 57% din locuitori), iar în 1910 doar 4.751, din cauza emigrării unor etnici evrei în America.