Scufundare profesională

Scufundarea profesională este o activitate profesională întreprinsă sub apă de către un scafandru profesionist. Domeniile care beneficiază în special de serviciile scafandrilor profesionişti sunt : Scafandrii profesionişti sunt folosiţi pentru efectuarea de lucrări subacvatice la diferite amenajări hidrotehnice interioare cum ar fi: căi navigabile artificiale interioare, porturi interioare şi maritime, amenajări hidroenergetice, sisteme de irigaţii, amenajări piscicole (acvacultură), sisteme de alimentare cu apă etc. Scufundarea militară este un tip de scufundare profesională, în care scafandrii militari efectuează lucrări subacvatice în cadrul unităţilor de scafandri din forţele navale. Pentru lucru sub apă, scafandrii folosesc echipament de scufundare specific, diverse scule acţionate manual, sau unelte subacvatice acţionate pneumatic sau hidraulic, dispozitive şi utilaje special concepute şi realizate. Datorită complexităţii şi în special necesităţii unui personal numeros, a unor echipamente şi utilaje diverse, lucrul sub apă are în general un preţ de cost foarte ridicat. Începuturile scafandreriei în România nu se pot stabili cu precizie. Documentele de arhivă oferă mai multe date, statistici şi evidenţe ale bastimentelor şi navelor de transport, cu vele sau cu motor înscrise sub pavilion românesc şi mai puţine despre activitatea de lucru sub apă. Actele şi scrierile care fac referiri la diferite forme de organizare a flotilelor Principatelor Române, iar mai apoi a tinerei flote româneşti născută după unirea Moldovei cu Ţara Românească, nu evidenţiază existenţa scafandreriei printre spacialităţile marinei [1]. 1891: Emil Racoviţă aflându-se în Franţa la laboratoarele Arago din Banyuls-sur-Mer pe coasta franceză a Mediteranei, efectuează o serie de scufundări la adâncimea de 10 m cu un echipament clasic Siebe-Gorman, pentru a studia viaţa subacvatică. 1895: este terminat podul de la Cernavodă ale cărui fundaţii pe piloni au necesitat intervenţia scafandrilor români. 1904: sunt încheiate lucrările de construcţie ale portului Constanţa la care de asemenea un aport important l-au avut şi scafandrii români 1911: se publică în România Manualul Scafandrierului [1]. În cuprinsul manualului se puteau găsi reguli şi metode de scufundare ale scafandrului cu cască la fluviu până la adâncimea de 12 m, precum şi descrierea unor accidente care ar putea surveni pe timpul scufundării. Manualul prezenta pentru prima dată, planşe cu mijloacele şi procedeele de lucru ale scafandrilor pentru diverse intervenţii cum ar fi căutarea ancorelor, lanţurilor şi a altor obiecte aflate pe fundul fluviilor. Acest manual publicat de Marina militară Română constituie prima lucrare ce face referire la reglementarea scufundării din România. 1970: este lansat în România laboratorul submers LS-1 în lacul Bicaz. O echipă de scafandrii ai Staţiunii de cercetare de la Pângăraţi, Neamţ, au reuşit o şedere de 30 zile la adâncimea de 10 m [2] 1972: se înfiinţează Laboratorul de tehnologie marină în cadrul Institutului Român de Cercetări Marine din Constanţa în cadrul unor programe de cercetare legate de valorificarea resurselor petroliere ale platformei continentale din Marea Neagră. Activitatea s-a desfăşurat pe două planuri, de fiziologie hiperbară şi de tehnologie a scufundării. 1974: în luna iulie s-a efectuat în premieră naţională la Laboratorul de tehnologie marină o scufundare simulată în barocameră, la adâncimea de 80 m, scafandrii respirând un amestec Heliox. 1976: se începe forajul marin în Marea Neagră cu platforma Gloria, adâncimea maximă a apei fiind de 90 m. În Marea Neagră se mai află platformele Orizont, Prometeu, Fortuna, Atlas, Jupiter şi Saturn. Facilităţile pentru exploatarea hidrocarburilor alcătuiesc un sistem complex alcătuit din: platformă fixă, centrală de producţie, sistemul de conducte pentru transportul hidrocarburilor ce face legătura între platforma centrală şi terminalul onshore Midia, format din două conducte de câte 84 km lungime. 1976: la 1 Octombrie este înfiinţat Centrul de Scafandri din Constanţa care va continua activitatea de cercetare în domeniul hiperbar. [3] Centrul de Scafandri a luat fiinţă prin desfiinţarea Grupului 279 Scafandri (U.M. 02145) din garnizoana Mangalia, tehnica şi efectivele grupului intrând în compunerea Centrului de Scafandri. Organizarea Centrului de Scafandri la înfiinţare a avut următoarea structură: Comandamentul Centrului de Scafandri cu subunităţi de bază (Grupul Scafandri de Mare Adâncime (G.S.M.A.), Grupul Scafandri de Luptă, Cabinetul de studii şi dresaj animale marine, Laboratorul de cercetare privind pătrunderea omului sub apă) şi subunităţi şi formaţiuni de servicii. Realizat în colaborare cu firma Comex S.A. din Franţa, Centrul de Scafandri are în dotare două barocamere multiloc şi o hidrosferă în care se execută pregătirea şi antrenarea scafandrilor în vederea folosirii diferitelor tehnologii de scufundare şi tipuri de aparate de respirat sub apă, cercetări în vederea realizării de noi tehnologii de scufundare şi medicale, testări de aparate şi tehnică utilizată în activităţi de scufundare, teste de aptitudini în vederea selecţionării scafandrilor. Tot în acest an trebuie consemnată şi vizita celebrului comandant Jacques-Yves Cousteau la I. R. C. M. cu prilejul expediţiei navei Calypso în Marea Neagră. 1977: nava „Emil Racoviţă” intră în dotarea Centrului de scafandri Constanţa având un deplasament de 1 200 tdw. Nava reprezintă fostul cargou "Arad" şi a fost reproiectată prin instalarea sistemului ULISS pentru efectuarea de scufundări la mare adâncime la şantierul naval Turnu-Severin. În anul 1978, nava „Emil Racoviţă” a executat mai multe ieşiri pe mare pentru scufundări reale la mare adâncime cu sistemul ULISS. S-au executat scufundări la 40 m, se intră în imersiune de 4 ori la adâncimea de 70 m (la fiecare scufundare au intrat în turelă câte doi scafandri de mare adâncime), iar apoi scafandrii au atins adâncimea de 100 m. 1978: se lansează în lacul Bicaz experimentul Necton 78 alcătuit din trei laboratoare submerse: "Limnos" aflat la un metru sub apă, "Salmos" la 10 m şi "Argyroneta" imersat la 20 m. Laboratoarele erau cuplate în permanenţă prin legătură TV. 1978: în luna August, în cadrul unei scufundări reale în Marea Neagră, este depăşită adâncimea de 100 m. Au fost efectuate în sistemul turelă-cheson, două scufundări de 30 minute la adâncimea de 102 m, urmate de decompresie de 8 ore. 1979: intră în dotarea Centrului de scafandri din Constanţa nava "Grigore Antipa" ce are un deplasament de 1 500 tdw . Nava a fost construită la şantierul naval din Mangalia. 1981: în luna Iulie s-a desfăşurat cu rezultate foarte bune prima scufundare în saturaţie din România din seria "Pontus", la adâncimea de 300 m. 1982: Laboratorul Hiperbar de pe lângă Centrul de Scafandri din Constanţa, elaborează Tabelele de decompresie cu aer LH-82, pentru scufundări cu aer până la 60 m adâncime. 1982: în luna Iunie în cadrul Laboratorului Hiperbar a fost executată o scufundare în saturaţie la 350 m, după o tehnologie de decompresie elaborată în Centrul de Scafandri de către Cpt.lt.ing. Petru Aron. 1983: în Februarie are loc o nouă premieră naţională când se execută prima scufundare în saturaţie cu amestecuri azot-oxigen (Nitrox) la adâncimea de 25 m după o tabelă calculată de Cpt.Rg.3 ing. Petru Aron. Această scufundare este urmată la scurt timp de o altă scufundare la adâncimea de 41 m. Ziua de 21.06.1983 aduce în istoria scafandreriei româneşti un nou record naţional. S-a executat scufundarea Pontus III la 450 m adâncime. Pentru prima dată se încheie un contract de colaborare cu Institutul de Medicină şi Farmacie din Cluj-Napoca, iar colectivul condus de rectorul institutului prof. dr. docent Ion Baciu face investigaţii de ordin biochimic. 1984: în luna Mai, scafandrii Centrului de Scafandri realizează lucrările subacvatice de montare a jacket-ului la platforma de foraj marin Gloria, la adâncimea de 48 m. La data de 7 noiembrie 1984 se montează reiser-ul de la platforma Gloria, o conductă în formă de L în care o latură era de 60 metri şi cealaltă de 500 metri. Aceasta trebuia montată în nişte bride fixate pe un montant al jacketului. 1984: în luna Septembrie, urmărind obţinerea de noi recorduri naţionale, scafandrii români efectuează în cadrul Laboratorului Hiperbar al Centrului de Scafandri o scufundare în saturaţie la 500 m adâncime. Scufundarea a început pe data de 25 septembrie 1984 la orele 10.00. Echipa de scafandri a fost formată din Cpt.lt. Munteanu Daniel şi scafandrii civili Oancea Gheorghe, Fîntînă Constantin, Nicola Valentin. Asistenţa tehnică a fost asigurată de Cpt.Rg.3 ing. Petru Aron - şef de scufundare; ofiţerii Paţa Dănuţ, Boca Virgil, Soare Gabi - şefi ture; Listaru Viorel, Gănescu Marian, Roibu Ştefan - operatori cheson; asistent Dragu Anastasia - analist; Mirea Marian, Bănică Andrei, Sandu Lucian, Scurtu Alexandru - tehnicieni. Asistenţa medicală era în responsabilitatea doctorilor Oţel Ionel, Nepot Antoniu, Rizea Vasile şi a asistenţilor Dorobanţu Mircea, Clinciu Traian din partea Centrului de Scafandri. La scufundări au mai participat din partea Spitalului Militar Constanţa dr. Popescu Octavian, din partea Institutului de Medicină şi Farmacie din Cluj-Napoca doctorii Todu Simion, Vasile Al. Vasile, Olteanu Ion, Ivanof Liliana şi chimist Zirbo Mariana, iar de la Universitatea din Craiova doctorii Neştianu Valentin, Mihăilescu Ştefan, Iancău Marian şi tehnicianul Pană Lucian. 1985: echipe de scafandri ale Centrului de Scafandri execută lucrări subacvatice pentru instalarea conductei submarine de la platforma marină Gloria. 1989: se elaborează tabelele de decompresie la suprafaţă LH-89 de către Laboratorul Hiperbar din cadrul Centrului de Scafandri din Constanţa