Join US!

10 iulie 2011

Reguli pentru alegerea unui CMS

content management system
Sistemul de gestiune al continutul (Content Management System – CMS) pe care il alegeti poate influenta foarte mult timpul pierdut pentru actualizarile lunare si mentenanta site-ului dvs sau al clientilor dvs. Desi exista o multitudine de astfel de sisteme de gestiune si administrare al continutului, nu toate ofera capabilitatile de care un utilizator are nevoie. In acest articol voi vorbi despre cateva sfaturi si trucuri pe care sa le luati in considerare atunci cand alegeti un CMS pentru viitorul dvs site. Care va fi functia de baza a site-ului dvs? Va fi un site static de prezentare sau o brosura online? Doriti un magazin online cu procesator de plati automat? Sau vreti un blog sau un site media ce va fi incarcat cu mii de poze si fisiere audio-video? Indiferent care va fi functia de baza a site-ului, aceasta trebuie bine definita intai, dupa care se poate cauta un CMS care sa indeplineasca foarte bine acea functie de baza. In alegerea CMS-ului trebuie luate in considerare si plugins-urile care vor adauga un plus de functionalitate site-ului si vor reduce perioadele de administrare si actualizare a site-ului. Un utilizator obisnuit, fara experienta in lucrul cu un anumit CMS, ar trebui sa intuiasca foarte usor functiile de baza ale panoului de configurare a sistemului fara instructiuni suplimentare. Adaugarea de pagini, editarea acestora, schimbarea temei si a elementelor din barile laterale ar trebui sa fie sarcini relativ simple. Sarcinile complexe ce necesita experienta sau instructiuni ar trebui sa fie destul de usor accesibile si usor de configurat. Astfel de sarcini includ definirea categoriilor paginilor sau instalarea plugins-urilor. Modul in care sunt organizate informatiile in cadrul panoului de configurare trebuie sa fie standardizat. Cu alte cuvinte, utilizatorul trebuie sa gaseasca termenii standardizati in aceeasi forma (pagina – page, post, bara laterala – sidebar, subsol – footer). Aparitia altor termeni ca “a doua coloana” sau “coloana secundara” ar putea produce confuzie utilizatorilor. De asemenea modul in care se acceseaza functionalitatile paginilor de configurare ar trebui sa fie uniform. Daca o anumita sectiune foloseste meniu drop-down pentru selectarea unui element, atunci aceasta optiune ar trebui regasita si pe alte pagini de configurare sau in alte sectiuni (si nu butoare radio sau alt selector). Functiile panoului de configurare trebuie grupate in asa fel incat utilizatorul sa le gaseasca usor. Functiile de editare a paginilor sau a postarilor ar trebui sa se regaseasca intr-o categorie, functiile pluginurilor sau ale barii laterale in alte categorii. Un CMS potrivit nu ar trebui sa aiba o multime de functii pe care nu le vei folosi niciodata Un CMS ar trebui sa faca foarte bine un set limitat de functii, sa fie specializat pe o anumita categorie de site-uri. Un sistem care promite ca face “de toate”, nu va putea executa toate functiile foarte bine. De aceea este de preferat un CMS specializat pe acele functii pe care le veti utiliza la site. Un editor WYSIWYG (What You See Is What You Get) usureaza munca de editare pentru cei care nu cunosc limbajul HTML si nici nu vor sa il invete. Un astfel de editor le da acestora posibilitatea de a utiliza subtitluri, text ingrosat sau italic, de a modifica culorile textului sau de a adauga linkuri si imagini fara a cunoaste sintaxele HTML care realizeaza aceste functii. Unul din avantajele majore ale unui CMS este ca acesta simplifica procesul de actualizare (update) si administrare (management) al site-ului. De aceea paginile create de CMS trebuie sa fie simple, fara a incarca codul sursa cu functii fara utilitate. Toate acestea sunt necesare pentru a reduce timpul necesar incarcarii paginii si pentru a reduce posibilitatea de aparitie a unei erori la incarcare. Unele CMs-uri merg pe ideea ca un site trebuie sa aiba o coloana principala si o coloana secundara pentru meniu, sablonul paginii neputand fi modificat de la aceasta structura de baza. Si atunci care mai este rolul designerului? Indiferent de CMS-ul ales, sablonul paginii ar trebui sa poata fi modificat de designerul web, iar fisierele de configurare usor accesibile. Indiferent de sistemul de gestiune al continutului ales, exista posibilitatea de a intalni anumite erori sau de a avea nevoie de instructiuni cu privire la unele functii. De aceea este necesar ca CMS-ul ales sa ofere suport si o documentatie bine pusa la punct, gratuita sau platita. Un alt plus pentru un CMS il reprezinta comunitatea de utilizatori care poate fi folosita in acelasi scop: documentare si suport. CMS-ul pe care doriti sa il alegeti are un forum frecventat de utilizatori si de cei implicati in proiect? Aveti o adresa de e-mail pentru contact tehnic sau o pagina de unde puteti descarca documentatia necesara. In articolul urmator voi prezenta pe larg cateva CMS-uri pe care Dream Webdesign le recomanda clientilor sai.