Join US!

31 iulie 2011

Piaţa Sfatului din Braşov

Piaţa Sfatului era, în Evul Mediu, locul în care în Braşov se organizau târguri atât pentru negustorii saşi şi români cât şi pentru cei veniţi din Ungaria. Se ajungea în piaţa prin strada Vămii (actuala Mureşenilor), iar lângă stradă erau vămuite mărfurile. Casa Sfatului din centrul pieţei, era locul unde fiecare negustor trebuia să-şi aşeze marfa, iar funcţionarii oraşului se asigurau ca aceste locuri sa fie respectate. În apropierea pieţei se află Biserica Neagră, bastioanele Fierarilor şi Graft, turnurile Turnul Alb şi Turnul Negru precum Poarta Şchei, Poarta Ecaterinei. Piaţa Sfatului este probabil cel mai cunoscut şi vizitat loc al Braşovului, unde sunt organizate diverse evenimente cultural artistice, concerte în aer liber ca „Cerbul de Aur”, etc.[1] În cadrul unui proiect finanţat de Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (MCSI), în Piaţa Sfatului din Braşov s-a montat o antenă de internet, care permite accesul gratuit prin wireless.[2]