Papa Ioan al X-lea

Papa Ioan al X-lea (+929) a fost papă al Romei din 914 până-n 928. Ioan s-a tras din familia Cenci din Tossignano lângă Imola. Înaintea alegerii lui a fost episcop de Bologna iar din 905 arhiepiscop de Ravenna. Decisiv pentru alegera sa a fost, desigur, apropierea lui faţă de regele italian Berengar I. ca şi faţă de camarila consulului şi senatorului roman Theophylact I. de Tusculum. După opinia contemporanului său Liutprand de Cremona a ajuns papă doar datorită "relaţiei strânse" cu Teodora (mama Maroziei, cu care ar fi avut şi o fiică. Această Teodora a fost o membră influentă a familiei lui Theophylact. Mai târziu Ioan a pus la cale căsătoria între Marozia şi Alberic I., fiul lui Alberic de Tusculum. Ca papă, a încercat să restabilească puterea papală în Italia. Împotrivă sarazenilor a încheiat o uniune cu alte state italiene obţinând o victorie în Batalia del la Garigliano (915). Tot în 915 l-a încoronat împărat pe Berengar I. Motivele acestei încoronări sunt destul de neclare, dar este sigur că la Ravenna Ioan avea relaţii bune cu regele. Deasupra, a agreat ideea reînnoirii tradiţiei vechi ale imperiului. În ciuda bunei colaborări privind combaterea sarazenilor relaţiile religioase între Roma şi Bizanţul nu erau deloc bune. Acestea s-au înrăutăţit şi mai mult după decesul împăratului Leon al VI-lea (912) datorită deciziei lui Sergiu al III-lea să se amestece în conflictul bizantin între patriarhul Nikolaos Mystikos şi Leon privind legitimitatea unei a patra căsnicii a împăratului (Sergiu era de partea împăratului). Patriarhul din Constantinopol a cerut un fel de despăgubire din partea papei fiindcă fusese obligat să petreacă o bucată de timp în exil. În 920 o numeroasă delegaţie bizantină a călătorit spre Roma care a urmat să-i predea papei epistole din partea patriarhului ca şi a lui Constantin al VII-lea Porphyrogennetos, noul împărat bizantin. Însă n-a mai ajuns la Roma din pricină unei revolte izbucnite în Italia de Sud care a fost condusă de contele Landulf de Capua. În 922 patriarhul a încercat din nou - de data asta cu succes - să-i scrie papei. Ioan la rându-i a văzut posibilitatea unei politici mai active în Balcani şi a venit în întâmpinarea dorinţelor patriarhului. Aşadar, a trimis şi el o delegaţie la Constantinopol care a fost însoţită de trimişii papali Theophylact şi Carus. În acelaşi timp cei doi ar fi trebuit să-şi folosească călătoria pentru a-l influenţa pe domnitorul bulgar Simeon I.. Sarcina lor era să întreprindă o călătorie din Constantinopol în tabăra lui de campanie pentru a-i înmâna o scrisoare papală cerându-i să-şi păstreze pacea. Patriarhul însă i-a scris şi el lui Simeon despre mesajul păcii al papei. În acelaşi timp le-a interzis celor doi trimişi să plece spre tărâmurile bulgarilor din motive de "siguranţă". În felul acesta s-a încheiat pacea între Bizanţul şi Bulgaria, Simeon a fost uns ţar al bulgarilor şi s-au strâns relaţiile între el şi Biserica Greco-Ortodoxă. Totuşi papa a încercat în continuzare să-i influenţeze pe bulgari. Puţin după aceea a trimis din nou o delegaţie la Simeon să negocieze o pace între bulgari şi croaţi.