Ioan al IV-lea Laskaris

Fiind pe patul de moarte, Theodor II Laskaris i-a lăsat, în calitate de tutori ai fiului său opt ani, Ioan, pe Georgios Muzalon şi, potrivit tradiţiei, pe patriarhul Arsenios. Simţind că nu va fi în stare să-i ţină în frâu pe magnaţi, care prinseseră curaj, după moartea autoruritarului Theodor II, Muzalon a încercat să renunţe la regenţă. Megaducele Mihail Paleologul a convins senatul, în mod intenţionat, să nu accepte demisia, lăudându-l pe tutore cu vorbe linguşitoare. În a noua zi de pomenire a lui Theodor II, la parastasul de la mănăstirea Sosandra, Georgios Muzalon şi cei doi fraţi ai săi au fost înconjuraţi în biserică de mercenarii marelui conostaulos şi, din porunca acestuia, au fost tăiaţi cu săbiile chiar acolo. Noul tutore, Mihail Paleologul, s-a proclamat, în curând, el însuşi împărat şi s-a încoronat, iar încoronarea solemnă pentru domnie a lui Ioan IV a fost amânată. Patriarhul a pus condiţia ca, la atingerea majoratului, Laskaris să devină autocrator. Lucrul acesta însă nu s-a întâmplat. După cucerirea Constantinopolului, Mihail al VIII-lea Paleologul s-a încoronat a doua oară, apoi, din ordinul lui, Ioan Laskaris, care avea 11 ani, a fost orbit şi exilat într-un castel întărit din Bitinia. În timpul răscoalei ţărăneşti din 1262, un tânăr orb se dădea drept împăratul. Adevăratul Ioan IV a fugit, în anul 1272, la Carol de Anjou, însă, ulterior, s-a întors. Împăratul Andronic II, succesorul lui Mihail VIII, s-a purtat bine cu el. La mijlocul anilor 80, Andronic s-a întâlnit cu Ioan. Acesta din urmă şi-a confirmat renunţarea la drepturile sale la tron şi i-a iertat lui Andronic păcatul tatălui.