Oceanul Arctic

Oceanul Arctic este un ocean situat în principal în regiunea Polului Nord şi este cel mai mic din cele cinci oceane a lumii, fiind cel mai puţin adânc dintre acestea. Cu toate că Organizaţia Internaţională Hidrografică, IHO îl clasifică ca ocean, unii oceanografi numesc acest corp Marea Arctică Mediterană sau mai simplu Marea Arctică, clasificându-l ca Marea Mediterană a Oceanului Atlantic. Deşi este cel mai mic ocean al planetei (suprafaţa sa fiind de 14.090.000 de km2) este mai întins ca Europa.Are o forma aproape circulară, fiind centrat pe Polul Nord al planetei. Este delimitat de ţărmurile nordiceale continentelor Europa şi Asia (Siberia) şi America de Nord, precum şi de cele ale insulei Groenlanda.Comunică liber cu apele Oceanului Atlantic si numai printr-o îngustă strâmtoare cu Oceanul Pacific. Ţărmurile celor trei continente care îl marginesc sunt foarte crestate, rezultând numeroase peninsule, golfuri, estuare şi fiorduri.Una din caracteristicile acestui ocean este aceea că nu are contact direct cu toate continentele care îl delimitează, ci prin intermediul marilor mărginaşe.O altă caracteristică importantă a acestui ocean o constituie prezenta ghieţii: mai mult de jumătate din suprafaţa sa, pe timpul verii şi peste trei pătrimi, în timpul iernii, este acoperită de o imensă calotă de gheaţă centrată pe Polul Nord. În Oceanul Arctic există două importante drumuri maritime: cel de Nord-Est, care reprezintă calea ce3 mai scurtă, prin nordul Siberiei, intte vestul (portul Murmansk) şi estul Rusiei (portul Vladivostok) cel de Nord-Vest, care străbate apele arctice prin nordul continentului american, de la Atlantic la Pacific. Multă vreme inaccesibile, astăzi cele două rute maritime sunt utilizate în mod frecvent, graţie spărgătoarelor de gheaţă şi navelor de construcţie specială. Cel mai mic ocean al Terrei, ce abia ocupă 4,1% din suprafaţa Oceanului Planetar, se află situat în zona polară şi subpolară a emisferei boreale, scăldând ţărmurile nordice ale Europei, Asiei şi Americii de Nord, precum şi a numeroaselor insule din jurul acestora. Oceanul Îngheţat, numit şi Arctic, cuprinde cea mai mare întindere de apă îngheţată de la suprafaţa oceanelor Terrei (circa 11.000.000km2 în timpul iernii şi aproape 8.000 km2 vara).Vara este acoperit cu o imensă calotă de gheaţă (banchiză polară) centrată în zona polului nord dar a cărei limită sudică nu depăşeste, decât în mările din nord-estul Asiei şi în nord-vestul Americii, la nord paralela de 77(lat N). Suprafaţa: 14.788.000 km2. Adâncimea medie: 1.939 m. Adâncimea maximă: 5499 m (la nord de insulele Spitsbergen). Volumul apelor: 16.700.000 km3. Vânturile dominante ce se rotesc în zona circumpolară în sens invers acelor unui ceasornic, cât şi miscarea de rotaţie a pământului imprimă banchizei o deplasare continua numită derivă a cărei direcţie generală este dinspre ţărmul de nord-est al Asiei spre regiunea Polului nord şi apoi spre nordul mării Groelandei şi insulele Spitsbergen. Antrenate de această mişcare a cărei viteză este de 4-10 km pe zi, blocurile de gheaţă se unesc unele cu altele, ori se încalecă, dând întregii suprafeţe un aspect haotic şi formând deseori adevărate platouri de gheaţă de circa 600-800 km2, groase de 50-60 m. Cercetările oceanologice şi glaciologice din zona oceanului Îngheţat încep înca din 1879 de Erik Norderânskjold şi continuate apoi de Fredtjofnansen, Roald Amontsen, robert Peary, şi de alţi exploratori polari. Oceanul Arctic cuprinde toate marile din jurul Polului Nord, si este mărginit de continente, aflându-se la nord de ţărmurile nordice ale Canadei, Groenlandei, Norvegiei, Rusiei şi ale Alaskăi. De asemenea, Oceanul Arctic include şi Arhipelagul Arctic Canadian, Golful Baffin, Marea Lincoln, Marea Groenlandei, Marea Albă, Marea Norvegiană, Marea Barents, Marea Kara, Marea Siberiei de Est, Marea Chukchi şi Marea Beaufort. La Polul Nord adâncimea este de 4.312 metri. În jurul bazinului polar se află o platformă continentală, frântă doar în zona dintre Groenlanda şi Svalbard (Spitsbergen). Insulele din Arhipelagul Canadian se află pe acest platou continental. Marea Groenlandei, Estul Groenlandei, Golful Baffin şi Vestul Groenlandei, toate au câte un bazin independent. Întru-un fel, Oceanul Arctic este un braţ al Atlanticului. Zona Oceanului Arctic este caracterizată prin temperaturi foarte scăzute, favorizând formarea gheţurilor. Riscurile pe care le comportă navigaţia în asemenea regiuni determină ca nici o măsură de prevedere luată la bordul navei să nu apară excesivă. Navele care navigă în mod regulat în zone cu latitudini mari, sunt de o constructie specială, având prova mai robustă iar elementele de osatură si bordajul supradimensionate. Navigaţia în zone cu sloiuri în derivă, cu gheţuri compacte şi cu gheţari, prezinta un pericol mare pentru siguranţa navigaţiei. Având in vedere pericolele la care sunt expuse navele sau zonele de uscat adiacente, în regiunile bântuite de furtunile polare au fost organizate servicii si staţii meteorologice speciale destinate să urmareasca formarea şi evolutia acestor fenomene şi să avertizeze pe cei interesati (nave, autoritaţi) asupra traiectoriei, vitezei vântului, înalţimii valurilor. Aceste servicii dispun de nave, aeronave, sateliţi care urmaresc în permanenţă regiunile respective. Datorită noilor informaţii obţinute de la sateliţi în ultimii ani, s-a ajuns la concluzia ca extinderea gheţii şi a gheţarilor este mult mai mare decât s-a crezut în trecut. “Five-day Ice Charts” – Hărţi cu gheţuri pentru 5 zile – trebuiesc studiate şi ele. De asemenea, trebuiesc studiate rapoartele obţinute prin radio-faxuri. Detecţia Iceberg-urilor şi a pachetelor de gheaţă numai cu radarul nu este în totdeauna foarte precisă. Radarul este un mijloc bun şi necesar spre a fi folosit în detectarea lor, dar navigatorii trebuie să aibă în vedere asigurarea şi altor mijloace de detectare atunci când navigă în zone cu gheţari; Veghea vizuală trebuie luată serios în considerare. Navigaţia în zone cu sloiuri în derivă, cu gheţuri compacte şi cu gheţari, prezinta un pericol mare pentru siguranţa navigaţiei. Zonele cu pericol de gheaţă se întalnesc la latitudini mari, peste 45 - 50°, dar s-au întalnit sloiuri si gheţari şi la latitudini mai mici, până la 35°.