Napoleon al II-lea al Franţei

Napoléon François Joseph Charles (Bonaparte), Duce de Reichstadt (20 martie 1811 - 22 iulie 1832), a fost fiul împăratului Napoleon I al Franţei şi a celei de-a doua soţii Marie Louise de Austria. Prin Titlul III, articolul 9 al Constituţiei franceze din acel timp, a fost numit Prinţ Imperial, dar a fost cunoscut de la naştere ca rege al Romei. Tatăl său a abdicat în favoarea sa, transferându-i titlu de împărat al Franţei în 1815. Napoléon François Joseph Charles s-a născut la Palatul Tuileries în Paris, fiul împăratului Napoleon I şi al celei de-a doua soţii, Marie Louise de Austria în 1811. Fiind cel mai mare fiu legitim al lui Napoléon I, constituţional el era Prinţ Imperial şi moştenitor, însă împăratul i-a acordat fiului său şi titlul de rege al Romei. Trei ani mai târziu, Primul Imperiu Francez - pe care trebuia să-l moştenească, s-a prăbuşit. Napoleon a vrut să abdice în favoarea fiului lui însă puterile aliate, la insistenţa împăratului Alexandru I al Rusiei, au refuzat. La 29 martie 1814, acompaniată de suita ei, împărăteasa a părăsit Palatul Tuileries cu fiul ei. S-au oprit prima dată la Castelul Rambouillet; apoi, temându-se că trupele inamice avansează, au continuat spre Castelul Blois. La 13 aprilie, cu suita mult diminuată, Marie-Louise şi regele Romei în vârstă de trei ani s-au întors la Rambouillet unde s-au întâlnit cu tatăl ei, împăratul Francisc al II-lea al Austriei şi cu împăratul Alexandru I al Rusiei. La 23 aprilie, escortaţi de un regiment austriac, mama şi fiul au părăsit Rambouillet şi Franţa pentru totdeauna, pentru exilul lor în Austria.[1] În 1815, după înfrângerea de la Waterloo, Napoleon a abdicat în favoarea fiului său, pe care nu l-a mai văzut de la exilul pe insula Elba. A doua zi după abdicarea lui Napoleon, o comisie guvernamentală de cinci membri a preluat conducerea Franţei,[2] în aşteptarea întoarcerii regelui Ludovic al XVIII-lea care era la Castelul Cambresis.[3] Comisia a deţinut puterea timp de două săptămâni iar Napoleon al II-lea nu a fost chemat ca împărat niciodată. Următorul Bonaparte care a venit pe tronul Franţei (în 1852) a luat numele de Napoleon al III-lea, în respectul pentru domnia teoretică a vărul său. După 1815, tânărul prinţ, cunoscut acum drept "Franz" (după bunicul matern, împăratul Francisc al Austriei), a locuit în Austria cu mama sa. A fost distins cu titlul de Duce de Reichstadt în 1818. După decesul tatălui vitreg şi revelaţia că mama sa a născut doi copii nelegitimi înainte de căsătorie, Franz i-a spus prietenului său, Prokesch von Osten, "Dacă Josephine ar fi fost mama mea, tatăl meu nu ar fi fost îngropat la Sfânta Elena şi eu nu ar trebuit să fiu la Viena. Mama mea este bună dar slabă; nu a fost soţie pe care tatăl meu a meritat-o".[4] A fost foarte apropiat de Prinţesa Sofia de Bavaria şi s-a sugerat că el ar fi fost tatăl fiului ei, viitorul împărat Maximilian I al Mexicului[5], dar sugestia nu a fost acceptată. A murit de tuberculoză la Palatul Schönbrunn din Viena la 22 iulie 1832.