Join US!

01 iulie 2011

Mitsubishi A6M Zero


A6M3 Zero N712Z 1.jpg
Mitsubishi A6M Zero (零式艦上戦闘機 rei-shiki-kanjou-sentouki), denumit şiMitsubishi A6M Rei-sen sau Mitsubishi 12-shi, a fost un avion de vânătoare cu rază lungă de acţiune proiectat pentru a acţiona de la bordul unui portavion (ambarcat). El s-a aflat în dotarea Serviciului Aeronaval al Marinei Imperiale Japoneze (大日本帝國海軍航空隊, Dai-Nippon Teikoku Kaigun Koukuu-tai) din 1940 până în 1945. A6M a fost denumit Zero de către Aliaţii celui de-al Doilea Război Mondial datorită proiectării sale drept "avion de vânătoare ambarcat de tip 0". Numele de cod oficial dat de Aliaţi era Zeke. Când a fost introdus la inceputul celui de-al Doilea Război Mondial, Mitsubishi Zero era cel mai bun avion de vânătoare din lume, combinând o excelentă manevrabilitate cu raza sa lungă de acţiune. În operaţiunile de combat timpurii, Zero şi-a obţinut reputaţia de "câine de vânătoare" reuşind un raport record de 12 la 1 avioane doborâte dar, începând cu anul 1942, combinaţia de noi tactici precum şi noile echipamente militare introduse de Aliaţi au permis piloţilor săi să se poată angaja în confruntări directe de pe poziţii sensibil egale. Serviciul Aeronaval al Marinei Imperiale Japoneze a utilizat adesea Mitsubishi Zero şi ca avion cu decolare de la sol. Prin 1943, moştenirea slăbiciunilor de proiectare şi stagnarea tehnologică (în special la capitolul de putere generată de motor) au rezultat într-o eficienţă tot mai scăzută a lui Zero în faţa noilor avioane de vânătoare inamice care posedau o putere de foc mai mare, armură, viteză şi o manevrabilitate comparabilă sau care se apropia mult de cea a lui Zero. În timpul ultimului an de serviciu activ Zero a fost utilizat în Războiul din Pacific în operaţiuni kamikaze. În decursul războiului, Zero a fost construit într-un număr mai mare decât oricare alt avion japonez.