Join US!

29 iulie 2011

Mausoleul lui Lenin

Mausoleul lui Lenin, aflat în Piaţa Roşie din Moscova, este locul în care a fost depusă mumia lui Vladimir Ilici Lenin. Trupul său îmbălsămat a fost expus publicului la scurtă vreme după moartea sa din 1924. Structura monumentală din granit proiectată de Alexei Şciusev incorporează elemente din arhitectura mausoleelor antice, precum piramida în trepte sau Mausoleul lui Cirus. Pe 21 ianuarie, ziua în care a murit liderul bolşevic, guvernul sovietic a primit mai mult de 1.000 de telegrame din toată Rusia, în care se cerea ca trupul lui Lenin să nu fie îngropat ci, într-un fel sau altul, să fie conservat pentru generaţiile următoare. În dimineaţa zilei de 22 ianuarie, profesorul Alexei Abricosov – un patolog şi anatomist renumit din Rusia, (care nu e una şi aceeaşi persoană cu fizicianul Alexei Abricosov) – a îmbălsămat trupul lui Lenin pentru a-l păstra până la ceremonia înhumării. În noaptea zilei de 23 ianuarie, arhitectul A. Şciusev a primit sarcina de a proiecta şi a construi în trei zile un mormânt în care să poată intra toţi cei care doreau să-şi ia rămas-bun de conducătorul statului sovietic. Pe 26 ianuiarie s-a luat decizia să se plaseze mormântul în Piaţa Roşie, lângă Zidul Kremlinului. Până pe 27 ianuarie, Şciusev a construit un monument funerar din lemn şi, la ora 16, coşciugul lui Lenin a fost adus aici. Mai mult de 100.000 de oamni au vizitat mormântul timp de o lună şi jumate. Până în august 1924, Şciusev a mărit monumentul. Un alt arhitect, Konstantin Melnikov a proiectat sarcofagul. În 1929, s-a ajuns la concluzia că este posibil să se conserve trupul lui Lenin pentru o perioadă mai mare de timp. Din acest motiv s-a hotărât să se constuiască un nou mausoleu din piatră, care să-l înlocuiască pe cel din lemn. Sarcina a fost încredinţată arhitecţilor Alexei Sciuusev, I.A.Franţuz şi G.K. Iakovlev. Ei au folosit marmură, porfir, granit şi andezin pentru noua construcţie. În octombrie 1930, mausoleul a fost gata. În 1973, sculptorul Nikolai Tomski a proiectat un sarcofag nou. Pe 26 ianuarie 1924, comandantul garnizoanei Moscova a dat publicităţii ordinul de înfiinţare a Gărzii de Onoare a Mausoleului. Ruşii au numit-o Santinela numărul unu. După criza constituţională rusă din 1993, Garda de Onoare a Mausoleului şi-a încetat misiunea. Mai mult de 73 de milioane de oameni au vizitat mausoleul între 1924 şi 1972. Deşi specialiştii sovietici au întreprins acţiuni anuale de conservare a trupului lui Lenin, aspectul "ceruit" al acestuia i-a făcut pe mulţi să se întrebe dacă nu cumva este expus un fals. Atât fostul guvern sovietic, cât şi autorităţile ruseşti din zilele noastre au refuzat să facă vreo declaraţie despre autenticitatea trupului expus în mausoleu. Trupul îmbălsămat al lui Iosif Vissarionovici Stalin a fost expus din 1953 până pe 31 octombrie 1961 alături de cel al lui Lenin. După acestă dată, trupul lui Stalin a fost îngropat lângă zidul Kremlinului. Boris Elţân, având sprijinul Bisericii ortodoxe ruse, a încercat să închidă mausoleul şi să ingroape trupul lui Lenin, dar nu a reuşit să-şi ducă la îndeplinire planul. În fiecare an, pe 21 ianuarie, simpatizanţii Partidului Comunist se adună să depună flori la mausoleul lui Lenin din Piaţa Roşie, marcând astfel aniversarea morţii primului conducător al statului sovietic.