Mănăstirea Lainici

Mănăstirea Lainici este o mănăstire ortodoxă de călugări din România situată în defileul Jiului, judeţul Gorj la 32 de kilometri de Târgu-Jiu şi la 25 de kilometri de Petroşani, aparţine de Arhiepiscopia Craiovei, Mitropolia Olteniei. Mănăstirea are hramul Intrarea în Biserică a Maicii Domnului. Actuala şosea ce tranzitează trecătoarea din Defileul Jiului a fost construită începând cu anii 1880 de meşteri pietrari aduşi din Italia. S-a continuat în perioada interbelică şi s-a asfaltat abia după anii `50. În paralel, începând cu perioada interbelică, s-a construit şi linia ferată Bumbeşti-Jiu – Livezeni având 38 de tuneluri. Până în 1880, trecătoarea principală între Oltenia şi Ardeal, din zona Gorj şi Hunedoara, era Pasul Vulcan, drumul lui Mihai Viteazul, pe acolo pe unde a trecut domnitorul Ţării Româneşti, în anul 1600, când a unit pentru prima dată Principatele Române. Se pornea din Turcineşti, se trecea prin Schela, Arsuri, Pasul Vulcan, la o altitudine de 1621 m, şi se cobora în Vulcan, Paroşeni, Valea Jiului. Mănăstirea Lainici era izolată total. Se ajungea foarte greu aici pe cărări, pe marginea albiei Jiului.Din a doua jumătate a sec. al XVII-lea şi începutul sec. al XVIII-lea încep să apară documente istorice ce fac referire la Mănăstirea Lainici. Schimnicul Atanasie vine de la Tismana la Lainici, în 1780, şi se pomeneşte într-un sinet în care donează mănăstirii o moşie. El adună de pe văile munţilor o obşte de 30 de călugări. După moartea sa, între 1810 şi 1817 o mână de boieri olteni refac schitul, de data aceasta din piatră, cu ziduri groase de până la 1 metru. Primele două biserici, nicodimiană şi atanasiană, nu s-au mai păstrat, dar cea actuală a fost construită pe locul celorlalte. Pandurul Tudor Vladimirescu, s-a ascuns o vreme la mănăstirea Lainici deoarece era urmărit de turci pentru că luptase împotriva lor în războiul ruso-turc dintre anii 1806 şi 1812. Îmbrăcat în straie călugăreşti, acesta s-a ascuns până în ultimul moment. În 1817 turcii au devastat aşezământul, şi negăsindu-l pe Tudor, l-au decapitat pe călugărul Maxim, risipind obştea. În cronicile vremii, printre ctitori apare un nume: Stanca Măldărescu, dar care lipseşte, în mod surprinzător, de pe pisania aşezământului. În locul ei este gravat Kalistracta, evident numele de călugărie pe care l-a purtat, la sfârşitul vieţii, vrednica boieroaică. Mănăstirea Lainici a fost construită între anii 1812 şi 1847 de boierii din regiune pe un deal care domina Valea Jiului. Ea adăposteşte frumoase fresce interioare datând din 1860 şi un iconostas compus din icoane în stil bizantin. Mănăstirea Lainici Trebuie remarcat faptul că majoritatea datărilor istorice referitoare la Mănăstirea Lainici s-au folosit de pisania de deasupra uşi de la intrare şi au luat, ca atare, anul 1817 .S-au făcut aceste afirmaţii deoarece nu s-au realizat cercetări istorice mai riguroase. Prin urmare începutul mănăstirii Lainici nu este în anul 1817, cum menţionează pisania actualei biserici, ci este mult mai vechi, biserica construindu-se pe alte fundaţii mai vechi, aşa cum s-a putut observa în anul 2008 când s-a restaurat pictura şi s-a îndepărtat tencuiala care nu era originală. Se puteau observa diverse etape de construcţie ale bisericii chiar în trei rânduri. Iniţial fusese numai altarul şi naosul, după care s-a mai adăugat şi pronaosul. În cele din urmă s-a adăugat pridvorul, folosindu-se ca necropolă pentru ctitori şi s-a pictat, isprăvindu-se conform pisaniei, în anul 1817. Gheorghe Blideanu, învăţător din Bumbeşti-Jiu, face o istorie a schitului Lainici prin 1873 transmisă oral de către stareţul Irodion la începuturile activităţii sale. O afirmaţie foarte interesantă pe care o face este aceea că în Lainici exista o Biblie de-a lui Şerban Cantacuzino de la 1688, care a fost dăruită schitului cu semnătură, probabil în jurul anului 1690 de către însuşi voievodul Constantin Brâncoveanu. Această afirmaţie ar confirma tradiţia unei aşezări mănăstireşti mai vechi de 1784, când se pomeneşte de schimonahul Atanasie, ca atestare istorică, respectiv anii 1690 – 1700. Între 1854 şi 1900, cu intermitenţe, Cuviosul Irodion Ionescu a fost stareţ timp de 40 de ani în Mănăstirea Lainici. El a fost adus de la Mănăstirea Cernica şi numit stareţ la Lainici de către Sfântul Ierarh Calinic, imediat după numirea sa ca episcop la Râmnic.