Mănăstirea Brădiceşti

Mănăstirea Brădiceşti este o mănăstire ortodoxă din România, situată în satul Brădiceşti din comuna Dolheşti (judeţul Iaşi), la o distanţă de 56 km SE de Iaşi (pe DN Iaşi-Vaslui) şi 45 km N de Vaslui. Ea a fost înfiinţată în anul 1691 într-o pădure de tei de către Varlaam, episcop de Huşi. La mănăstire se ajunge pornind de pe DN 24 Iaşi-Vaslui-Bucureşti, urcând pe drumul care duce la Ciorteşti, apoi mergând spre Dolheşti. Din Dolheşti la Brădiceşti este un drum de pământ mai greu accesibil. Episcopul Varlaam al Huşilor a avut ideea de a construi o reşedinţă episcopală în care să se refugieze din calea năvălitorilor care prădau Huşiul. În desele lor năvăliri, tătarii distruseseră reşedinţa episcopală şi documentele bisericeşti. PS Varlaam a întemeiat Schitul Brădiceşti pe moşia logofetesei Maria Racoviţă, văduva logofătului Nicolae Racoviţă (d. 1686). Aceasta a donat Bisericii "Buna Vestire", printr-un document din 28 decembrie 1691, o parte din moşia primită ca zestre, pentru a deveni şi ea ctitoră [1]. Biserică de lemn cu hramul "Buna Vestire" a fost construită între anii 1691-1692. Episcopul Varlaam este creditat drept ctitor al bisericii în mai multe documente vechi. În Hotărârea Sinodului Mitropoliei Moldovei din 2 noiembrie 1712, prin care schitul devine metoh al Episcopiei Huşilor, se arată ca şi ctitor Vlădica Varlaam [2]. Într-o carte domnească din 1761, domnitorul Ion Theodor Callimachi scrie că "Ne-au spus cinstit părintele şi rugătorul nostru Sfinţia Sa Kir Inochentie, episcopul Huşilor, cum că are sfinţita Episcopie un metoc, anume Brădiceştii, în Ţinutul Fălciului, făcut de un răposat Varlaam episcopul. Acea moşie, unde a fost metoc, au cumpărat-o cu bani, în mijlocul unui codru". De asemenea, în pomelnicul Episcopului Iacob Stamate al Huşilor din 1782, PS Varlaam este trecut drept ctitor al Schitului Brădiceşti. Documentele menţionează că în anul 1739 schitul a fost atacat de către tătari, care au furat toate odoarele din metal preţios şi toate documentele Episcopiei de Huşi adăpostite aici, iar monahii au fost luaţi ca robi. După atacul tătarilor, schitul este refăcut abia în 1756 de către episcopul Inochentie şi domnitorul Matei Ghica (1753-1756) care s-au retras aici din cauza unei epidemii de ciumă. Episcopul Inochentie a adus o serie de adăugiri complexului mănăstiresc, el adăugând catapeteasma (1766) şi pridvorul închis (1768). Între anii 1852-1853 s-au efectuat lucrări ample de reparaţii, din iniţiativa episcopului Meletie Istratie al Huşilor, care a făcut mai multe vizite la schit şi a văzut starea de ruină a acestuia. El a dobândit un ajutor de 7.050 lei de la Departamentul Trebilor Bisericeşti (episcopul a contribuit şi el cu 650 lei din banii proprii). Lucrările de reparaţii au fost realizate de Ignaţiu Lorenzo, arhitectul oraşului Bârlad. Ca urmare a faptului că biserica se afundase în pământ cu mai mai mult de jumătate de metru din cauza putrezirii temeliei de bârne, construcţia a fost ridicată în sistemul „cumpănă”, fiind înlocuite bârnele putrezite de la talpa de stejar, aşezată pe temelia de piatră. Au fost placaţi pereţii exteriori ai bisericii cu scânduri de brad, iar acoperişul de şindrilă putredă a fost înlocuit cu unul din tablă. De asemenea, au fost spălate icoanele catapetesmei de depunerile groase de praf şi fum, iar ramele pictate de ieromonahul Lavrentie. Lucrările au fost finalizate la 4 septembrie 1853, costând 9065 lei şi 10 parale [3]. Biserica a fost schit de călugări până în anul 1863, când acesta s-a desfiinţat ca urmare a Legii secularizării averilor mănăstireşti. Lăcaşul de cult a devenit biserică sătească, iar, prin Legea din 1893, biserică parohială. Edificiul a suferit reparaţii şi în anul 1883. În anul 1903 s-a făcut o nouă reparaţie capitală a bisericii prin contribuţia benevolă a credincioşilor parohiei, schimbându-se pardoseala de brad de la pereţii exteriori cu alta, tot de brad şi înlocuindu-se o parte a acoperişului de tablă. Tot atunci s-au zugrăvit pereţii interiori şi s-au vopsit stranele. În anul 1940 a fost construită o biserică de piatră cu hramul "Sf. Ilie". Redeschisă în anul 1945, după război, este reînchisă din nou în septembrie 1959, odată cu promulgarea Decretului Consiliului de Stat nr. 410 din 28 octombrie 1959, care a avut ca efect eliminarea din aşezămintele monahale a mai bine de trei sferturi din numărul vieţuitorilor şi vieţuitoarelor existente până la acea dată. Biserica schitului, cu toată averea mobilă şi imobilă, a trecut în patrimoniul Parohiei Brădiceşti. În anul 1961 s-au efectuat noi reparaţii ale bisericii, fiind înlocuit vechiul acoperiş din tablă, care se uzase, cu altul nou, din tablă zincată. În anul 1992, mănăstirea a fost deschisă pentru a treia oară. Hramul mănăstirii este sărbătoarea Bunei Vestiri (25 martie). Printre călugării care au vieţuit la Mănăstirea Brădiceşti menţionăm pe actualul arhimandrit Mina Dobzeu (n. 1921) care a fost tuns în monahism acolo în anul 1946 şi hirotonit ierodiacon în 1948. În prezent, în mănăstire vieţuiesc 5 călugări.