Join US!

19 iulie 2011

Kim Clijsters

Kim Antonie Lode Clijsters (n. 8 iunie 1983 la Bilzen, Belgia) este o jucătoare profesionistă de tenis din Belgia care se află pe a doua poziţie a ierarhiei mondiale feminine. A câştigat 41 de turnee WTA în carieră, şi a jucat cel puţin în semifinale la toate cele patru turnee de Mare Şlem, câştigând în trei rânduri Openul Statelor Unite şi odată Openul Australian. A ocupat locul întâi mondial atât în clasamentul la simplu, cât şi la dublu. S-a retras din activitate în 2007, la vârsta de 24 de ani, pentru a se dedica vieţii personale[1]. După puţin peste doi ani de pauză, a revenit în activitate în 2009 şi a câştigat pentru a doua oară Openul Statelor Unite, devenind prima mamă care triumfă într-un turneu de Grand Slam de la Evonne Goolagong în 1980 şi prima jucătoare care câştigă la New York din postura de invitată[2].Kim Clijsters s-a născut în Bilzen, un oraş din zona flamandă a Belgiei. Tatăl său, Lei Clijsters, a fost un fotbalist care a evoluat la echipe precum FC Bruges şi Standard Liege, adunând 40 de selecţii în echipa naţională de fotbal a Belgiei. Lei Clijsters a decedat în 2009, din cauza unui cancer pulmonar[3]. Mama lui Kim, Els Vandecaetsbeek, a practicat gimnastica, devenind campioană naţională a Belgiei. Kim are o soră mai mică, Elke, aceasta practicând la rândul ei tenisul, dar retrăgându-se în 2004 din cauza unor accidentări.