Ioan I al Portugaliei

Ioan I al Portugaliei OG (portugheză: João, AFI ʒuˈɐ̃ũ; n. 11 aprilie 1357, Lisabona - d. 14 august 1433, Lisabona), supranumit Cel Bun, a fost al zecelea rege al Portugaliei, şi primul care a folosit titlul de „Lord de Ceuta”. A fost fiul nelegitim al regelui Petru I al Portugaliei cu o nobilă galiciană, Teresa Lourenço. În 1364 a fost numit Mare Maestru al Ordinului Aviz. A devenit rege în 1385, în urma Crizei din 1383-1385. După moartea fratelui vitreg al lui Ioan, fostul rege Ferdinand I al Portugaliei, în octombrie 1383, fără niciun moştenitor masculin, s-au făcut eforturi pentru a asigura succesiunea singurei fiice a lui Ferdinand, Beatrice. Deşi din motive politice se căsătorise cu regele Ioan I al Castiliei, poporul nu era de acord cu acel mariaj, care ar fi însemnat unirea politică a Portugaliei cu Castilia. Criza din 1383-1385 a fost de fapt o perioadă de anarhie politică, în care niciun rege nu a guvernat ţara. Pe 6 aprilie 1385, consiliul regatului (cortes în portugheză) s-a întrunit la Coimbra, şi l-a declarat pe Ioan, Maestru de Aviz, rege al Portugaliei. Acea decizie însemna de fapt o declaraţie de război împotriva Castiliei, şi pretenţiilor sale asupra tronului portughez. La puţin timp după, regele Castiliei a invadat Portugalia, cu scopul de a cuceri Lisabona şi a-l înlătura pe Ioan I de pe tron. Ioan al Castiliei a fost acompaniat de cavaleri francezi aliaţi, în timp ce trupe şi generali englezi au luptat de partea lui Ioan (vezi Războiul de o sută de ani). Ioan l-a numit atunci pe Nuno Alvares Pereira, susţinătorul său loial şi talentat, general şi protector al Regatului. Invazia a fost respinsă în timpul verii, după Bătălia de la Atoleiros, dar în special în urma bătăliei decisive de la Aljubarrota, din 14 august 1385, în care armata castiliană a fost practic anihilată. Ioan I al Castiliei s-a retras definitiv, şi poziţia lui Ioan I al Portugaliei a fost asigurată. Pe 11 februarie 1387, Ioan s-a căsătorit cu Filipa de Lancaster, fiica lui Ioan de Gaunt, care se dovedise a fi un aliat de încredere, şi astfel s-a consolidat alianţa anglo-portugheză care durează şi astăzi. După moartea lui Ioan al Castiliei în 1390, căruia Beatrice nu i-a dat moştenitori, Ioan I a domnit în pace, căutând dezvoltarea economică a ţării. Singura acţiune militară importantă a fost asedierea şi cucerirea oraşului Ceuta, în 1415. Scopul lui Ioan era să controleze navigaţia de pe coasta africană. Privind lucrurile cu perspectivă, a fost primul pas spre deschiderea lumii arabe către Europa medievală, şi a dus la Epoca Descoperirilor, exploratorii portughezi navigând pe întreg Globul. Contemporanii îl descriu pe Ioan I al Portugaliei ca pe un om spiritual, care a încercat să concentreze puterea în mâinile sale, dar care pe de altă parte avea un caracter binevoitor şi generos. Educaţia primită în tinereţe ca maestru al unui ordin religios, l-a transformat în unul din cei mai culţi regi din Evul Mediu. Dragostea pentru cunoaştere şi cultură a fost moştenită de fiii săi : Duarte, viitorul rege, a fost poet şi scriitor, Petru, duce de Coimbra, a fost unul din cei mai învăţaţi prinţi ai timpului său, iar prinţul Henric Navigatorul, Duce de Viseu, a fondat o şcoală de navigaţie şi a investit mult în ştiinţă şi dezvoltarea subiectelor legate de nautică. În 1430, singura fiică ce i-a supravieţuit, Elisabeta, s-a căsătorit cu Filip cel Bun, Duce de Burgundia, şi s-a bucurat de rafinamentul de la Curtea acestuia; a fost mama lui Carol cel Temerar.