Cetatea Trascăului

Cetatea Trascăului (în a doua jumătate a sec. XX numită şi Cetatea Colţeşti, în maghiară Torockóvár), situată la vest de satul Colţeşti (în maghiară Torockószentgyörgy, în germană Sankt Georgen) şi la cca 5 km sud-vest de comuna Rimetea (în maghiară Torockó, în germană Eisenburg), judeţul Alba, a fost construită în jurul anilor 1296 de subvoievodul Thoroczkay din Trascău, ca cetate locuibilă şi cetate de refugiu. A fost ridicată cu premeditare pe vârful abrupt al unei klippe calcaroase, în urma invaziei tătare (mongole) din anul 1241, când au fost produse pagube însemnate localităţilor Trascău şi Sângiorgiu. Pe turnul nordic, înalt de aproximativ 20 m, se păstrează o inscripţie[necesită citare] care menţionează ca familia Thoroczkay a construit castelul în secolul XIII [1]. În anul 1470 cetatea a fost confiscată de regele Matia Corvinul şi dată voievodului Transilvaniei. În 1510 a revenit nobililor de Trascău (Thoroczkay), iar în 1514 a fost devastată de ţăranii conduşi de Gheorghe Doja. Opunându-se anexării Transilvaniei de către Casa de Austria (Habsburg) in cadrul revoltei Curuţilor, familia nobililor de Trascău (Thoroczkay) a fost eliminată de pe scena istoriei, odată cu cetatea lor, distrusă în anul 1703 de către trupele imperiale austriece conduse de generalul Tiege (Lobonţi). Azi se mai păstrează o bună parte din zidurile incintei şi cele două turnuri laterale. Cetatea este înscrisă pe Lista Monumentelor Istorice ale judeţului Alba [2], elaborată de Ministerul Culturii si Cultelor din România în anul 2004.