Join US!

30 iulie 2011

Cetatea Rupea

Cetatea Rupea este unul dintre cele mai vechi vestigii arheologice de pe teritoriul României, primele semne de aşezări omeneşti datând din paleotic si neoliticul timpuriu(5.500-3.500 î.H.). Prima atestare documentară datează din anul 1324 când saşii răsculaţi impotriva regelui Carol Robert, al Ungariei s-au refugiat în interiorul cetăţii, Castrum Kuholm. Numele de Kuholom face referire la roca pe care a fost ridicata: bazaltul. Documente din secolul al XV-lea menţionează cetatea ca fiind un important centru comercial şi meşteşugăresc, cu 12 bresle. Cetatea a servit de-a lungul timpului ca fortificaţie dar şi refugiu pentru populaţia ce locuia dealurile şi valea din împrejurimi, aşezarea ei fiind strategică: la îmbinarea drumurilor ce făceau legătura între Transilvania, Moldova şi Ţara Românească prin pasurile sud-estice. Cetatea Rupea, ridicatǎ pe Dealul Cohalmului, dominând de sus oraşul, a fost construitǎ şi extinsǎ în secolele al XIV-lea–al XVII-lea, ca cetate şi refugiu pentru satele din împrejurimi. În prezent este în stadiu de ruinǎ. Curtinele formeaza 4 incinte, fiind întărite din loc în loc cu turnuri poligonale, circulaţia fiind controlatǎ de mai multe porţi interioare care compartimenteazǎ ansamblul fortificat. Incinta centralǎ este prevăzută cu un reduit [1] şi cu o capelă. Cercetările arheologice au scos la iveală diverse obiecte din aceasta epocă, mărturie a aşezărilor in regiune: unelte din piatră, fragmente ceramice, urne funerare etc. In vremea dacilor, pe aceste locuri a fost ridicată dava cunoscută sub numele de Rumidava sau Ramidava (după diversele izvoare istorice); cucerită de romani, cetatea Rumidava devine castrul roman Rupes ("stancă" sau "piatră"). Numele roman fiind cel mai probabil legat de faptul ca cetatea este construită pe un masiv de bazalt. Numele roman a dat şi numele localităţii de astăzi, formată in jurul dealului: Rupea. Castrul roman Rupes făcea parte din centura de fortificaţii romane pentru apărarea zonei comerciale si a rutelor ce legau Valea Târnavelor, Valea Oltului, Râşnov şi Hoghiz. Mai târziu, pe vestigiile dacice se formează localitatea prefeudală: prin construirea cetăţii de sus, in secolul X-XIII, si cea medievală, ulterior, prin construirea cetăţii de mijloc si de jos, începând din secolul al XIV-lea. Între anii 1432 - 1437, cetatea a fost atacată şi jefuită de către turci, pentru ca mai târziu, in anul 1643, sa fie părăsită, după ce un incendiu devastator a transformat-o în ruine. La sfarsitul aceluiaşi secol, saşii revin in cetate, pentru a se refugia. De această dată, cetatea va fi predată armatelor habsburgice fără rezistenă armată. În 1716, zidurile cetăţii au folosit drept refugiu supravieţuitorilor epidemiei de ciumă, izbucnită in localitatea de lângă cetate. Cetatea a fost abandonată definitiv în anul 1790, în urma unei furtuni puternice care i-a distrus acoperişul. De atunci, cetatea este lăsată in paragină, deşi localitatea Rupea a devenit în perioada interbelică un puternic centru cultural săsesc. În timpul regimului comunist, cetatea a rezistat la distrugerea ei completă de către autorităţile comuniste, care doreau reciclarea bazaltului pentru amenajarea localităţii Rupea. Ultima tentativă de restaurare a cetăţii datează din anul 1954. Astăzi acest important vestigiu din patrimoniul cultural şi istoric al României este lăsat complet abandonului. Ministerul Dezvoltării Regionale si Locuinţei, Agenţia pentru Dezvoltare Regională Centru şi Consiliul Local Rupea semnează in anul 2009 [2] un contract de finanţare, cu fonduri nerambursabile, a proiectului de reabilitare şi extindere a infrastructurii turistice a oraşului Rupea. Din acest proiect face parte şi reabilitarea cetăţii abandonate de la Rupea.