Join US!

30 iulie 2011

Cetatea Rheinstein

Rheinstein.jpg
Cetatea Rheinstein a purtat în decursul istoriei mai multe denumiri ca „Vaitzburg” sau „Voitsberg”, este o cetate medievală situată pe cursul mijlociu al Rinului în districtul Mainz-Bingen, landul Renania-Palatinat, Germania. Cetatea este aşezată pe malul stâng al Rinului, situat pe o stâncă la 90 de m deasupra fluviului, la est se află Binger Wald (Pădurea Bingen). Cetatea se află între Rin, Bingen şi Trechtingshausen în apropiere de Rheinknie (Curbura Rinului) şi cetatea Ehrenfels de pe malul drept al Rinului. După ultimele cercetări se presupune că construcţia cetăţii ar fi început prin anii 1316/1317. Cetatea este pentru prima oară în anul 1323 amintită ca proprietate a principatului din Mainz (Kurmainz), fiind construită în timpul arhiepiscopului Peter von Aspelt (1306-1320). Ea a fost construită pentru a controla şi apăra ţinutul împotriva cavalerilor care prădau regiunea sub conducerea Castelanilor von Hohenfels, Aceştia au fost învinşi în anul 1286 şi cetatea lor a fost distrusă de regele „Rudolf von Habsburg”. In cele din urmă după ce cetatea a avut mai mulţi proprietari şi suferă stricăciuni de pe urma războaielor de succesiune pe tron, ruina va fi reconstruită în anul 1816 de meşterul prusac Karl Friedrich Schinkel. In anul 1973 prinţesa Barbara von Hessen caută să vândă cetatea, ea fiind înşelată de un aşanumit cumpărător englez care înainte de a dispare, a furat din cetate o serie obiecte de valoare. Acest furt a diminuat considerabil preţul de vânzare al cetăţii. Azi cetatea renovată este proprietate privată şi poate fi vizitată de turişti, fiind şi folosită şi ca loc de cununie romantică.