Casa Regală a României

Casa Regală a României a fost întemeiată de prinţul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, devenit la 10 mai 1866 regele Carol I al României. România a devenit «Republică Populară» la 30 decembrie 1947 în urma abdicării fortate de la tron a regelui Mihai I. Actul de abdicare nu a fost validat vreodata in Parlament. În 1866 Alexandru Ioan Cuza, principele Moldovei şi al Munteniei, a fost înlăturat de la tron printr-un complot pus la cale de partidele vremii. Puterile europene au recunoscut Unirea Principatelor din 1859 doar pe durata domniei lui Cuza, de aceea in 1866 s-a pornit o activitate diplomatică deosebită pentru aducerea unui prinţ străin. Însuşi domnitorul Cuza afirma : Eu voiesc sa fie bine ştiut că niciodată persoana mea nu va fi nici o împiedicare la orice eveniment care ar permite de a consolida edificiul public la a cărei aşezare am fost fericit a contribui. Instaurarea unei dinastii străine era dorită din urmatoarele motive: menţinerea şi consolidarea statutului naţional, creşterea prestigiului european, întărirea autonomiei şi nu în ultimul rând încetarea luptelor pentru domnie atât de acerbe, care măcinasera de veacuri viaţa politică a românilor. După o perioadă de căutări şi după ce contele de Flandra a respins propunerea delegaţiei româneşti, la iniţiativa lui Napoleon al III-lea, Ion C. Brătianu pleacă în Germania la Düsseldorf. Aici Carol, fiul principelui Carol Anton de Hohenzollern, acceptă propunerea, un mare rol având şi doamna Hortense Cornu (prietena lui Napoleon al III-lea), care făcuse deja demersuri asupra lui Carol. Alegerea lui Carol ca prinţ domnitor în România era aşadar sprijinită de Franţa, prin Napoleon al III-lea, dar şi de Prusia, (Bismarck). Este de menţionat faptul că bunica prinţului, marea ducesă Stefania de Baden, fusese înfiată de Napoleon Bonaparte.