Join US!

09 iulie 2011

Bătălia de la Voronej (1942)

Eastern Front 1942-05 to 1942-11.png
Bătătlia de la Voronej a fost una dintre luptele de pe frontulde răsărit al celui de-al doilea război mondial, care s-a desfăşurat în regiunea din jurul oraşului Voronej pe râul Don în iunie şi iulie 1942. Puterile Axei erau formate din Armata a 4-a Panzer (Hermann Hoth) şi Armata a 2-a ungară (Gusztav Jany). Lor li se opunea Frontul Voronej comandat de generalul-locotenent Evgheni Golikov. După victoria germană din a doua bătălie de la Harkov din mai 1942, planul pentru campania de vară era executarea unui atac spre sud-est din regiunea râului Don spre cea a râului Volga şi mai departe în Caucaz – aşa-numita Operaţiune Albastru. Atacul pe această direcţie era ameninţată din flanc de concentrarea de trupe sovietice de la Voronej. Operaţiunea Axei cu numele de cod „Fredericus II” (după numele regelui Prusiei Frederick al II-lea), a început pe 22 iunie 1942 — amoversarea declanşării Operaţiunii Barbarossa. Armata a 4-a Panzer a atacat spre est pornind dinspre Belgorod şi Kursk, reuşind să închidă încercuirea pe 2 iulie, dar numărul de prizonieri sovietici a fost extrem de redus comparativ cu bătăliile anului 1941 — Armata Roşie învăţase din înfrângerile de la începutul războiului. Hoth, care primise instrucţiuni stricte să nu se implice în lupte de stradă, a capturat Voronejul pe 6 iulie, doar pentru a deveni ţinta contraatacului sovietic. Diviziile de infanterie ale Axei au avut nevoie de două ziele să lupte ca să ajungă la Voronej, şi să asigure dezangajarea Armatei a 4-a Panzer şi trimiterea ei în Caucaz. Adolf Hitler a ajuns să creadă mai târziu că aceste două zile, combinate cu alte întârzieri în marşul către Volga au permis mareşalului Semion Timoşenko să încheie pregătirile de apărare a Stalingradului mai înainte de sosirea Armatei a 4-a Panzer în faţa oraşului.