Bătălia de la Velbužd (în bulgară: bitka pri Velbazhd; în sârbă: bitka na Velbuždu) este o bătălie care a avut loc între armatele sârbe şi bulgare 28 July 1330, lângă oraşul Velbužd (actualul Kiustendil).
Puterea crescândă a Serbiei la finele secolului al XIII-lea a devenit o ameninţare pentru puterile tradiţionale ale regiunii Balcanilor, Bulgaria şi Bizanţul. Acestea s-au aliat împotriva Regatului Sârb căzând de acord asupra unor acţiunii militare concertate în 1327. Trei ani mai târziu cea mai mare parte a forţelor sârbe şi bulgare se ciocneau la Velbužd, sârbii beneficiind de elementul surprizei. Astfel, prin victoria regatului Sârb, echilibrul puterii în Balcani era schimbat pentru doua decenii. Bulgarii practic nu au pierdut teritorii după bătălie dar s-au regăsit incapabili de a opri expansiunea sârbă spre Macedonia populată la vremea respectivă mai ales de bulgari. Serbia reuşea astfel să cucerească Macedonia dar şi o parte din Thessalia şi Epir atingând astfel apogeul întinderii sale teritoriale. Regele Ştefan Duşan a fost încoronat împărat (în mod paradoxal cu sprijin bulgar) în 1346.
La moartea lui Duşan însă, în 1355, Imperiul Sârb s-a dezintegrat, ca şi Bulgaria de altfel la moartea lui Ivan Alexandru în 1371 ambele state fiind ulterior cucerite şi desfiinţate de Imperiul Otoman.
În timpul domniei lungi dar lipsită de succese a împăratului Constantin Tikh Asen (1257-1277) Imperiul Bulgar a pierdut în favoarea bizantinilor aproape toate posesiunile în Macedonia de nord, inclusiv Skopje, feuda iniţială a împăratului. Dar ambele imperii s-au văzut confruntate cu un nou concurent: începând cu 1280 sârbii au început să îşi extindă regatul spre sud şi spre Macedonia de nord.
În timpul războiului intern purtat în Imperiul Bizantin (1320-1328) de către bătrânul împărat Andronic al II-lea Paleologul şi ambiţiosul său nepot Andronic al III-lea, regele sârb Ştefan Uroš al III-lea (cunoscut şi ca Ştefan Dečanski) a reprezentat un suport activ pentru vârstnicul bazileul. Această poziţie i-a adus în stăpânire câteva fortificaţii minore în Macedonia. După victoria decisiva a lui Andronic al III-lea din 1328, însă, Serbia şi Bizanţul au intrat într-o perioadă de relaţii tensionate. Pe de altă parte, Împăratul Bulgariei Mihail Şişman (Mihail Asen al III-lea) îşi susţinuse cumnatul - pe Andronic al III-lea. În plus, în 1324, Mihail divorţase şi îşi repudiase prima soţie, nimeni alta decât sora regelui sârb, Ana Neda, pentru a se putea căsătorii cu prinţesa bizantină Theodora. În acea vreme sârbii cucerisă câteva oraşe importante ca Prosek şi Prilep ajungând chiar să asedieze Ohridul (1329).[1]
Cele două Imperii aveau deci motive serioase de îngrijorare în privinţa puterii crescânde a Regatului Sârb şi la 13 May 1327 au căzut de acord asupra unui tratat de pace orientat clar împotriva sârbilor. După o altă întâlnire cu Andronic al III-lea în 1329, în cursul căruia s-a luat decizia unei operaţiuni comune, împăratul bulgar s-a pregătit pentru o invazie a Serbiei.[2] Mihail vroia să recucerească regiuni ocupate de sârbi în nord-vestul şi sud-vestul Bulgariei.[3] Planul prevedea o eliminare a statului sârb şi partajarea teritoriilor între bulgari şi bizantini.[4][5] Conform cronicilor sârbe Mihail al III-lea ar fi cerut regelui sârb supunere imediată ameninţând că "îşi va instala tronul în mijlocul ţării sârbilor".
