Bătălia de la Mohács (1526)

Bătălia de la Mohács (în maghiară mohácsi csata sau mohácsi vész; în sârbă Mohačka bitka; în turcă Mohaç Savaşı sau Mohaç Meydan Savaşı) a fost o bătălie desfăşurată la 29 august 1526, lângă Mohács, în Ungaria. În această bătălie, forţele Regatului Ungariei, conduse de regele Ludovic al II-lea au fost învinse de forţele Imperiului Otoman, conduse de Sultanul Suleiman Magnificul. Victoria otomanilor a avut ca rezultat împărţirea Ungariei timp de aprox. 150 de ani, între Imperiul Otoman, Monarhia Habsburg din Austria şi Principatul Transilvania. Ungaria s-a opus timp de mulţi ani expansiunii Imperiului Otoman în sud-estul Europei, dar căderea cetăţii Belgrad în 1521 a însemnat că majoritatea teritoriului din sudul Ungariei a rămas fără apărare. Pentru a contracara puterea crescândă a otomanilor, Ludovic al II-lea, regele Ungariei şi Boemiei, s-a căsătorit cu Maria de Austria în 1522, sperând să obţină ajutorul casei Habsburg a Austriei în războiul cu otomanii. Otomanii au văzut această alianţă ca o ameninţare la puterea lor din Balcani şi au plănuit s-o distrugă. Într-un efort de a amâna o ofensivă militară completă şi o posibilă cucerire a Ungariei, guvernul otoman, sau Înalta Poartă, a făcut ungurilor cel puţin una sau chiar două oferte de pace. Nu este clar motivul pentru care Ludovic a refuzat aceste oferte. Este posibil că datorită presiunilor din partea nobililor din vestul Ungariei, influenţaţi de proximitatea puterii crescânde a Habsburgilor, s-au temut de posibile agresiuni din partea Austriei, în cazul semnării unui tratat de pace cu otomanii. Regatul Poloniei (1385–1569) semnase un tratat similar de pace cu Poarta cu câţiva ani înainte. În cele din urmă, încercările pentru un acord de pace au eşuat şi turcii au hotărât să atace. În iunie 1526 armata otomană a urcat pe Dunăre cu acest scop. Armata ungară era împărţită în trei unităţi principale: armata Transilvaniei, sub comanda lui János Zápolya, număra între 8.000 şi 13.000 oameni şi avea ca misiune păzirea trecătorilor din munţii Transilvaniei; armata principală, condusă de regele Ludovic; şi o armată mai mică de circa 5.000 de oameni, comandată de contele croat Cristofor Frankopan. Datorită situării geografice a regatului, ţelul final al armatei turceşti nu a putut fi determinat până la trecerea munţilor. Din nefericire, după ce turcii au traversat munţii, armata Transilvaniei era mai departe de Buda decât otomanii. Documentele istorice ale vremii, deşi rare, au consemnat faptul că Ludovic a preferat să se retragă, lăsând turcilor cale liberă. Forţele maghiare au ales câmpul de luptă, o câmpie deschisă dar nu netedă, cu câteva mlaştini, de lângă Mohács, în apropierea Dunării. Otomanii au putut avansa aproape fără opoziţie. În timp ce Ludovic aştepta în capitală, turcii au asediat mai multe oraşe şi au traversat râurile Sava şi Drava. Ludovic a adunat între 26.000 şi 40.000 de soldaţi, în timp ce armata otomană număra circa 70.000 - 100.000 de oameni[1] . Ungurii au ocupat terenul avantajos şi au sperat să hărţuiască cu succes armata otomană.